La vie d’Adele – Chapitre 1 &2 e un film de trei ore in care nu te plictisesti si care infatiseaza maturizarea unei adolescente din Franta zilelor noastre de la virsta de 15 ani cind tatoneaza cu un baiat din alta clasa pina peste citiva ani, dupa ce a traversat deja o relatie pasionala cu o studenta de la Arte Frumoase, relatie care i-a deschis perspectiva, a ranit-o si a maturizat-o. Ar fi exagerat sa spui ca filmul tunisianului Abdellatif Kechiche e o „capodopera”, „cinema absolut” sau „poveste devastatoare”, cum au spus multi critici straini.

Intre love story si bildungsroman, La vie d’Adele – Chapitre 1 &2 (in engleza, Blue Is the Warmest Colour) citeaza cu buzele tuguiate din Marivaux (in clasa eroinei se citeste din La vie de Marianne) sau din Sartre, fara a se sinchisi de apropourile limpezi la eliberarea sexuala pe care o traim azi.

Filmul a avut premiera mondiala la patru zile dupa ce Franta legalizase casatoria dintre persoanele de acelasi sex, iar recompensarea lui cu distinctia suprema la Cannes a coincis cu weekendul unor intense demonstratii, la Paris, impotriva acestei legi. La vie d’Adele nu e o capodopera (asa cum au spus unii), dar nu e nici un film slab.

Atuul sau important e aceasta uluitoare Adele Exarchopoulos, nascuta in 1993, care a mai facut citeva filme inainte de exploda la Kechiche intr-un rol care a solicitat-o din toate punctele de vedere. Ea ride, face dragoste, plinge cu o pasiune incandescenta.

Cum intreg filmul e construit in jurul ei, ar fi putut lua Premiul de interpretare feminina si atit, dar juriul a fost de aceeasi parere cu majoritatea jurnalistilor, aparindu-si decizia (desi nu-l acuzase nimeni) prin criteriile artistice. Jurnalistii care l-au considerat de la exceptional in sus au bifat povestea de dragoste pasionala si devastatoare, interpretarile extraordinare