Primăria şi Consiliul Local din Mihail Kogălniceanu au pregătit numeroase surprize pentru copiii din comună, cu ocazia zilei lor internaţionale, sărbătorită pe 1 iunie. Acţiunile încep chiar de astăzi, când vor fi sărbătoriţi copiii din satele Piatra şi Palazu Mic, precum şi cei din Grupul Social Sibioara. Astfel, în incinta Căminului Cultural din satul Piatra, micuţii vor prezenta un spectacol artistic la finalul căruia toţi cei prezenţi vor primi cadouri din partea autorităţii locale. Potrivit primarul Ancuţa Belu, manifestările dedicate copiilor vor continua sâmbătă, de la ora 11.00, în Parcul Tineretului, unde se va desfăşura un spectacol la care sunt aşteptaţi toţi micuţii din localitate. Pe scena special amplasată pentru acest eveniment, vor evolua într-un spectacol interactiv câteva dintre personajele lor preferate, eroi ai desenelor animate şi ai filmelor pentru copii.
De la petrecere nu vor lipsi ansamblurile artistice din Mihail Kogălniceanu, iar în acest an au răspuns invitaţiei dansatorii de la ansamblul românesc „Mocăncuţa“, membrii ansamblului aromân „Vanghilizmo“, ansamblul turco-tătar „Yildizlar“, dar şi trupa de dans modern „Noa Dance“.
Primarul Ancuţa Belu va fi gazda acţiunii şi îi va recompensa pe elevii care au participat şi au obţinut premii la diverse concursuri şi olimpiade. „Comuna Mihail Kogălniceanu se poate lăuda cu elevi care au obţinut premii la fazele locale, judeţene şi chiar naţionale, la diverse olimpiade. Pentru ei, dar şi pentru profesorii îndrumători, administraţia publică locală a pregătit premii cuprinse între 100 şi 500 de lei, în funcţie de nivelul la care a ajuns şi a câştigat cel premiat“, precizează edilul.
Mihaela TÎRPAN
Primăria şi Consiliul Local din Mihail Kogălniceanu au pregătit numeroase surprize pentru copiii din comună, cu ocazia zilei lor internaţionale, sărbătorită pe 1 iunie. Acţiunile î