Foto: cotidianul.ro
Ordonanţa de urgenţă privind plafonarea salariilor din companiile de stat, anunţată miercuri de premierul Victor Ponta, pare să fie soluţia de compromis între PNL şi PSD pe tema impozitării veniturilor foarte mari. Sunt însă şi unele semne de întrebare privind modul în care va fi aplicată ordonanţa.
Premierul Victor Ponta a spus, în repetate rânduri, că el ar reduce salariile din companiile de stat printr-o impozitare suplimentară, dar că liberalii se opun unei astfel de măsuri. Astăzi, când a anunţat că va propune o ordonanţă de urgenţă prin care salariile şefilor din companiile de stat vor fi plafonate, Ponta „a remarcat” că liberalul Daniel Chiţoiu nu îl lasă să spună cam ce salarii sunt în companiile respective.
În context, premierul a dat ca exemplu salariile foarte mari de la Nuclearelectrica, „de 484.000 lei pe an, deci peste 100.000 de euro”. Director general la Nuclarelectrica a fost desemnată recent Daniela Lulache, despre care presa a relatat că ar fi susţinută în postul respectiv de liberali. Adunarea Generală a Acţionarilor avea programată astăzi şedinţa în care să stabilească salariile noii conduceri. Ordonanţa se va aplica în acest caz, consiliul de administraţie fiind obligat să ţină cont de condiţiile impuse de executiv. Din datele prezentate de guvern luna trecută, fostul director general de la Nuclearelectrica avea un venit de 14.850 lei pe lună.
„Prin această reglementare vom limita veniturile salariale ale celor din conducerea executivă la de şase ori media salariului mediu brut lunar din ramura respectivă. Deci este o raportare la salariul care se câştigă în ramura respectivă. Media este în jur de 1.000 de euro”, a explicat Victor Ponta. Noii administratori ar câştiga astfel cam 6.000 de euro pe lună. La această sumă se vor adăuga şi bonusuri, stabilite în funcţie de performanţele manageriale.
Ce se î