Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flashmob pentru drepturile elevilor

Publicat in Covasna Media, joi 30 mai 2013 ·

Liceenii din Sfântu Gheorghe vor să atragă atenţia asupra respectării legilor

Liceenii din Sfântu Gheorghe au organizat miercuri un flashmob de câteva minute pentru a atrage atenția asupra faptului că Ministerul Educației nu respectă legea. Totul vine după ce în urmă cu mai bine de o săptămână aceștia au luat atitudine și au intrat în grevă japoneză pentru că Ministerul Educației nu a decontat cheltuielile de transport pentru elevii navetiști.

„Vrem să învățăm, dar nu așa” – au strigat în română și maghiară elevii Liceului de Artă „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe, adunați pentru a-i cere Ministerului Educației decontarea cheltuielilor de transport. Aceștia au purtat banderole albe și pancarte.

În fața Grupului Școlar „Berde Áron” s-au adunat în jur de 70 de elevi cu pancarte pe care scria „Berde, noi vom fi la miting”, „Vrem banii pe abonamente” sau „Ne vrem banii înapoi”. Elevii au spus că le este greu să facă naveta în condițiile în care banii necesari pentru transport reprezintă un procent destul de mare din venitul familiei. „Din fotoliul de ministru nu se vede prin ce trec elevii de la țară” – a spus unul dintre liceeni.

Astăzi are loc un miting de protest

La Liceul „Székely Mikó” s-au adunat 15 elevi, care au purtat pancarte prin care își chemau colegii la acțiunea de protest de joi, când de la ora 14 va avea loc un miting al elevilor în fața Inspectoratului Școlar al Județului Covasna. Participanții se vor aduna în Parcul Elisabeta, de unde vor porni către IȘJ.

Acțiuni de protest vor avea loc joi și în Covasna, Târgu Secuiesc și Baraolt, unde elevii vor porni din fața școlilor către Primărie pentru a-și striga nemulțumirea.

În județul Covasna abonamentele de transport pentru navetiști nu au mai fost decontate de anul trecut, iar suma datorată de Ministerul Educației celor 2.240 de elevi vizați este de 2,2 milioa

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 50 minute
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Ministrul de Finanțe, despre construcţia bugetului pentru 2025: Nu punem nicio modificare, nici de TVA, nici a impozitului pe muncă

Adevarul acum 59 minute
Construcţia bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii, a transmis ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 2 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 52 minute
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 2 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Tyson Fury îşi anunţă din nou retragerea din box

Mediafax acum 35 minute
„Salutare tuturor, voi fi scurt şi la obiect. Vreau să anunţ retragerea mea din box. A fost o adevărată aventură, am iubit fiecare minut şi vreau să închei cu asta: Dick Turpin purta o mască”, a declarat Fury. Britanicul a mai anunţat retragerea din

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

ANPM: Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acorduri de mediu în 2024

Capital acum 2 ore
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, a vorbit despre acordurile de mediu primite în 2024 pentru proiecte de infrastructură. El a precizat că s-au înregistrat progrese în emiterea acestor ac

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°