„România are nevoie de un pact politic în domeniul agriculturii, nu doar de o strategie naţională“. Declaraţia a fost făcută la RFI de comisarul european pentru Agricultură. Invitat al emisiunii Europa ne priveşte Dacian Cioloş spune că raportul comisiei prezidenţiale în domeniul agriculturii e un pas important în reformarea sectorului, dar nu va avea efectul scontat decât dacă va deveni o prioritate asumată de toate partidele parlamentare.
„Pentru ca această strategie să devină efectivă sau să aibă un impact, ea va trebui să fie adoptată politic şi de Executiv, dar şi de Parlament – în general de clasa politică responsabilă de luarea deciziilor. Spun asta pentru că strategia va da nişte orientări, va lista nişte priorităţi, care mai apoi trebuie traduse în anumite măsuri pe termen scurt şi pe termen mediu; iar când vorbesc de termen mediu, mă gândesc la perioada 1014-2020 , deci pentru următorii cinci-şase ani. Sigur că din 1990 încoace am tot avut strategii, fiecare şi-a dat cu părerea, dar ceea ce lipseşte este concretizarea. Tocmai de aceea, şi în Politica Agricolă Comună, una este orientarea strategică şi alta este partea de implementare“
Declaraţiile comisarului european vin la câteva zile după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat că strategia pentru agricultură va fi publicată luna viitoare. Tot în iunie, la nivel european ar urma să fie agreată reforma Politicii Agricole Comune. Documentul ar trebui să fie definitiv parafat de Uniunea Europeană în toamna anului 2013. Ascultă declaraţia comisarului Cioloş:
„România are nevoie de un pact politic în domeniul agriculturii, nu doar de o strategie naţională“. Declaraţia a fost făcută la RFI de comisarul european pentru Agricultură. Invitat al emisiunii Europa ne priveşte Dacian Cioloş spune că raportul comisiei prezidenţiale în domeniul agriculturii e un pas important în reformarea secto