Peste 3.000 de elevi din Cluj fac naveta şi nu le-au mai fost decontate biletele de şapte luni, iar datoria totală este de 3,5 milioane lei. Şeful Inspectoratului Şcolar spune că unii transportatori majorează nejustificat abonamentele şi că trebuie verificate criteriile de acordare a acestora.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a declarat, miercuri, la şedinţa Colegiului Prefectural, că a primit asigurări din partea Ministerului Educaţiei că datoriile vor fi achitate în perioada următoare.
"ISJ Cluj înregistrează o datorie de 3,5 milioane de lei către elevii care fac naveta la unităţi de învăţământ din judeţ. Suntem în urmă pe şapte luni şi sunt afectaţi de această situaţie un număr de 3.100 de elevi. Am primit asigurări, chiar miercuri, de la Ministerul Educaţiei că datoriile vor fi achitate şi că s-au deblocat sumele necesare”, a spus Cuibus.
Acesta a reclamat faptul că mai multe firme de transport profită de faptul că elevii sunt obligaţi să facă naveta şi majorează, nejustificat, biletele şi abonamentele şcolare.
"Problema este că în buget s-au prevăzut nişte sume dar, din păcate, transportatorii practică preţuri nejustificat de mari la bilete şi abonamente, de patru -cinci ori faţă de cele normale pe aceleaşi distanţe, unde nu sunt alternative de transport. Pe rutele unde se poate circula şi cu trenul şi cu autobuzul preţurile nu au crescut. De asemenea, transportatorii eliberează abonamente pentru elevi pe o lună întreagă, în loc de 22 de zile, cât merg aceştia la şcoală, şi nu aplică nicio reducere, ci înmulţesc preţul zilnic al unui bilet cu 30 sau 31, câte zile are o lună, inclusiv sâmbăta şi duminica. Aici trebuie intervenit", a spus şeful ISJ Cluj.
De asemenea, Valentin Cuibus a afirmat că trebuie făcute verificări în cazul elevilor care beneficiază de abonamente pentru navetă, în condiţiil