Pe data de 25 mai anul curent a avut loc la Miercurea Ciuc cel de-al XI-lea Congres al UDMR, la care Uniunea şi-a propus o evaluare a activităţii ultimilor doi ani şi o planficare pe termen scurt şi mediu. Ce semnificaţii comportă evenimentul politic din perspectiva evoluţiei Uniunii, a condiţiei comunităţii maghiare şi a relaţiilor interetnice din România?

Congresul a marcat doi ani de la momentul schimbării de generaţii la vârf în cadrul Uniunii şi a constituit un bun prilej de analiză a rezultatelor sub conducerea lui Kelemen Hunor. Preluând o Uniune aflată într-o coaliţie de guvernare dificilă, din perspectiva crizei şi instabilităţii politice, Kelemen Hunor a reuşit să mențină UDMR ca principală organizație de reprezentare a intereselor comunităţii maghiare din România, obţinând un scor electoral rezonabil la alegerile locale şi parlamentare de anul trecut, iar dacă avem în vedere contextul politic din Ungaria şi dezechilibrul raportului politic din România, acest scor este chiar foarte bun.

De ce ar reprezenta un nou capitol aceşti ultimii doi ani şi următorii în viaţa UDMR și a comunității maghiare? Schimbarea de generaţii şi a viziunii privind dezvoltare comunităţii maghiare sunt elementele ce definesc noul capitol din viaţa Uniunii.

În primul rând, asistăm la o schimbare treptată de generaţii, la retragerea etapizată a liderilor care au debutat în Uniune în 1990, în apropierea vârstei de 40 de ani, preluând conducerea acesteia în 1993. În perioada scursă, managementul UDMR s-a format în jurul grupului de politicieni din Târgu Mureş (Marko Bela, Frunda Gyorgy, Borbely Laszlo, dar și politicieni din alte regiuni, cum ar fi: Verestoy Attila, Takacs Csaba, Tokay Gyorgy etc.), grup care a mizat pe echilibrul dintre reprezentarea comunităţilor compact majoritare şi cele minoritare: centrul de putere al UDMR a fost în Târgu Mureş, reprezentarea