Filmul „Distant Voices, Still Lives” (Marea Britanie 1988, realizat de Terence Davies, rulează joi 30 mai 2013 de la orele 19.00 (în versiunea originală cu subtitluri în limba engleză) în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată de Irina Trocan şi de Alina Calotă. Intrarea la proiecţie şi la dezbaterea ulterioară este liberă.

Despre „Distant Voices, Still Lives” (1988) s-ar putea spune că e autobiografia regizorului Terence Davies, dar s-ar eluda un lucru important: alter-ego-ul regizorului nici măcar nu apare. În plus, există o secvenţă din timpul războiului pe care Davies (născut în 1945) nici n-are cum să şi-o amintească. Ca să definim filmul cît mai precis – deşi e mult mai interesant de descris decît de definit –, îl putem considera istoria unei familii sărace care trăiește în Liverpool-ul anilor ΄40 și ΄50, reconstituită fără a respecta cronologia, din memoria (și prin sensibilitatea) autorului; Davies a inclus în film evenimente din familia lui, recuzită scoasă efectiv din casa părintească (pe peretele sufrageriei atârnă o fotografie cu tatăl lui – nu cu actorul care îl interpretează –, deasupra unui tapet identic cu cel din amintirile sale) și trimiteri la cîntece și filme care i-au fost dragi în copilărie. Primul cadru evocă structura eliptică a filmului: mama iese din bucătărie și, cînd ajunge în dreptul scărilor, îi strigă pe copii să coboare la masă; cît timp camera fixează scările într-un cadru lung, îi auzim coborînd și salutînd-o pe mamă, dar treptele pe care le vedem rămîn pustii. Pentru scenele din intimitatea familiei (despre care putem presupune că sunt repetitive), precizia reconstituirii e mai puţin importantă decît efectul ei.

DE ACELASI AUTOR Trilogia lui Fritz Lang despre doctorul Mabuse Fallen Angel Parisul ne aparţine „Distant Voices, Still Lives” e comp