Săptămâna aceasta discutăm cu Mani Gutău, liderul trupei Urma, despre renovări muzicale și arhitecturale, văicăreli lipsite de soluții și responsabilitatea socială a artiștilor din muzica românească. Sunt 10 ani de la înfiinţarea trupei Urma şi aţi ajuns aproape de lansarea celui de-al patrulea album, “Lost End Found”, pe care îl anunţaţi ca un proiect amplu. Care este conceptul din spatele lui? „Lost End Found” e o punte intre muzica şi arhitectura, două bresle foarte comune. Un grup de muzicieni și arhitecți care încearcă să atragă atenția asupra monumentelor de patrimoniu care necesită intervenție, sprijin imediat pentru restaurare și redare în folosul comunității, în ideea de a reintegra monumentele de patrimoniu și de a le resuscita din punct de vedere economic. Ideal ar fi ca un monument de patrimoniu care este redat în folosul comunității să se auto-finanțeze. Casa Mincu și Uzina de Apă Suceava sunt cele două monumente de patrimoniu prezentate ca povesti de succes din albumul „Lost End Found”, albumul începe (cam așa-l vedem noi) pozitiv, îți explică uite se poate, se încheie tot pozitiv, numai că miezul este ceva care are nevoie de ajutor imediat și efort responsabil. Intentia noastra a fost ca acest album să nu apara ca un fel de văicareală, un nou denunt lipsit de alternativa, care pe mine chiar mă obosește în România de astăzi: toată lumea denunță, toată lumea iese în stradă, dar fără să propună soluții. Până și demersurile astea pentru 16.000 de cauze care se întâmplă mă deranjează că nu produc ceva concret. E și o problemă de mentalitate, lumea nu înțelege de ce ar trebuie să ne îngrijim de clădirile astea. Proiectul ăsta „Lost End Found” asta face, traduce un mesaj al unui grup format din oameni cu profesii diferite dar puncte de interes commune. Eşti implicat şi în alte proiecte. Un exemplu ar fi Tăşuleasa Social… Implicat e mult spus, ar trebui să fac