Mama unor copii decedaţi într-un incendiu a fost condamnată la închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Tragedia a avut loc pe 16 aprilie 2011, în comuna Corni, când Anca M., pe atunci de 21 de ani, a plecat de acasă lăsându-şi cei trei copii nesupravegheaţi şi cu focul aprins în sobă. Din câte se pare, câteva bucăţi de jar au căzut pe preşurile din apropierea sobei, generând incendiul. Pompierii au intervenit, însă pentru un băiat de doi ani şi nouă luni a fost prea târziu, trupul neînsufleţit al acestuia fiind găsit carbonizat. Al doilea copil, în vârstă de un an şi şase luni, a murit o zi mai târziu la spital, în timp ce se afla în operaţie, el având arsuri pe 90% din suprafaţa corpului. În schimb, sora lor mai mare, în vârstă de patru ani, transferată la Clinica de Arşi a Spitalului „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, a fost salvată, dar a avut nevoie de aproape 120 de zile de îngrijiri medicale. Anca M. va trebui să plătească 620 de lei Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dar şi 1.158 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare. Mama unor copii decedaţi într-un incendiu a fost condamnată la închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Tragedia a avut loc pe 16 aprilie 2011, în comuna Corni, când Anca M., pe atunci de 21 de ani, a plecat de acasă lăsându-şi cei trei copii nesupravegheaţi şi cu focul aprins în sobă. Din câte se pare, câteva bucăţi de jar au căzut pe preşurile din apropierea sobei, generând incendiul. Pompierii au intervenit, însă pentru un băiat de doi ani şi nouă luni a fost prea târziu, trupul neînsufleţit al acestuia fiind găsit carbonizat. Al doilea copil, în vârstă de un an şi şase luni, a murit o zi mai târziu la spital, în timp ce se afla în operaţie, el având arsuri pe 90% din suprafaţa corpului. În schimb, sora lor mai mare, în vârstă de patru ani, transferată la Clinica de Arşi a Spitalului „Grigore Alexandrescu” din