Direcţia de Taxe şi Impozite a anunţat, marţi, că, începând de săptămâna viitoare, vinietele de parcare se vor putea achiziţiona şi din benzinăriile craiovene.
Vinietele de parcare se vor găsi în benzinăriile craiovene în doar câteva zile. Direcţia de Taxe şi Impozite a anunţat, marţi, 28 mai, că a ajuns la o înţelegere cu o societate specializată în distribuirea produselor petroliere, astfel că de la începutul săptămânii viitoare, şoferii care tranzitează oraşul îşi vor putea achiziţiona chiar din benzinării, atât ziua, cât şi noaptea tichetele de parcare aferente unei zile, unei luni sau unui an.
De la începutul anului s-au distruit în Craiova 62.400 de viniete cu o valoare de 2.440.300 lei, iar nerezidenţii au achizitionat un număr de 6.267 de viniete cu o valoare de 262.318 lei. În prezent Direcţia de Taxe şi Impozite mai are în stoc doar 7.850 de viniete de culoare albastră, care sunt valabile pentru un an şi care costă 40 de lei, 14.000 de viniete galbene valabile o lună în valoare de 15 lei şi 13.000 viniete roşii pentru o zi.
“Suntem într-un stadiu avansat de negocieri cu o societate specializata în distribuirea produselor petroliere, iar contractul urmează a fi semnat în aceste zile, astfel că prin benzinariile acestei societaţi noi să comercializăm vinietele de parcare, în special pe cele rosii şi galbene care se adresează celor care tranzitează oraşul. Considerăm că astfel întindem o mână cetăţenilor care găseau cu dificultate sediile instituţiei noastre”, a declarat Ionel Petrescu, directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite Craiova.
Şoferii care sunt depistaţi pe raza municipiului Craiova că nu posedă un astfel de tichet de parcare riscă amenzi de până la 500 de lei. Direcţia de Taxe şi Impozite a anunţat, marţi, că, începând de săptămâna viitoare, vinietele de parcare se vor putea achiziţiona şi din benzinăriile craiovene.
Vinietel