Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE pregăteşte măsuri pentru protejarea celor care iau credite pentru locuinţe. Vezi care vor fi noile reglementări

Publicat in Libertatea, miercuri 29 mai 2013 ·

Veste bună pentru cei care în viitor doresc să-şi cumpere o casă cu ajutorul creditelor bancare. Reprezentanții statelor membre din Uniunea Europeană și Comisia Europeană pentru Afaceri Economice și Monetare vor să ajungă la un acord ce priveşte protecția persoanelor care iau credite imobiliare. Veste bună pentru cei care în viitor doresc să-şi cumpere o casă cu ajutorul creditelor bancare. Reprezentanții statelor membre din Uniunea Europeană și Comisia Europeană pentru Afaceri Economice și Monetare vor să ajungă la un acord ce priveşte protecția persoanelor care iau credite imobiliare.

Lucrurile par că se derulează repede, astfel că parlamentarii și reprezentanții statelor din UE au realizat deja un acord de principiu în legătură cu această iniţiativă. Una dintre reglementările care vor fi adoptate va face în aşa fel încât clienții să fie mult mai bine documentați când își vor dori un credit imobiliar. Conform dezvoltatorimobiliar.ro, aceştia vor beneficia de asistență în legătură cu toate consecințele care pot rezulta din alegerile lor.

Foarte importantă va fi şi posibilitatea ca toţi clienții să aibă o săptămână la dispoziţie, timp în care își pot schimba hotărârea în ceea ce privește creditul contractat, iar instituțiile care oferă credite imobiliare vor fi mult mai bine monitorizate decât înainte. În cazul plăților anticipate, se dorește interzicerea penalizărilor, optându-se pentru restituirea bunurilor imobiliare doar pentru rambursarea creditului.

Citeşte şi: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/iesire-din-criza-romania-piata-imobiliare-447478.html

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/expo-casa-mea-447043.html

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident feroviar în Pitești Un microbuz cu 11 persoane a fost lovit de un tren

Ziua Constanta acum 21 minute
În această dimineață, 13 mai 2025, un accident feroviar s-a produs în municipiul Pitești, cartierul Prundu, între un tren și o autoutilitară. Potrivit ISU Argeș, în eveniment au fost implicate un microbuz și un tren. Din informațiile de la fața locu

Ucraina afirmă că Rusia atacă cu drone pe fondul apelurilor de încetare a focului / Moscova a refuzat luni să spună cine ar putea călători la Istanbul din partea Rusiei pentru negocieri

G4Media acum o ora
Rusia a atacat Ucraina cu peste 100 de drone Shahed şi de momeală în timpul nopţii, a declarat Kievul luni, după ce Moscova a respins o încetare a focului de 30 de zile, dar a declarat că se va alătura discuţiilor de pace fără condiţii prealabile. K

Polonia afirmă că Rusia a recrutat piromani pe rețelele de socializare pentru incendiul din Varșovia

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat în exclusivitate BBC, ministrul Radek Sikorski a declarat că acțiunile Moscovei sunt „complet inacceptabile” și că un al doilea consulat rus din Polonia a fost închis ca urmare a acestui fapt. Comentariile sale vin după ce o

Trezoreria SUA colectează taxe vamale record de 16,3 miliarde de dolari în aprilie

News.ro acum 3 ore
Statele Unite au colectat aproximativ 16,3 miliarde de dolari în taxe vamale brute în aprilie - cu aproximativ 7,6 miliarde de dolari mai mult decât în martie - conform declaraţiei lunare a Departamentului Trezoreriei SUA, potrivit CNN. Cifra lunară

Începe Evaluarea Națională la clasa a II-a 2025. Principala schimbare față de probele de anul trecut

HotNews acum o ora
Evaluarea Națională la clasa a II-a începe marți, 13 mai, de la ora 10.00, cu proba scrisă la Limbă și comunicare – Limba română, potrivit calendarului oficial al Ministerului Educației. Elevii vor avea la dispoziție 45 de minute pentru rezolvarea t

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.175. Zelenski: „Suntem pregătiți pentru negocieri directe cu Putin”

Gandul acum 35 minute
Războiul din Ucraina a intrat marți, 13 mai 2025, în a 1.175-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Volodimir Zelenski a avut o discuție prin telefon cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, iar la final a declar

Diaspora va putea obține carte de identitate românească indiferent de domiciliu

NapocaNews acum 22 minute
Deputatul Mircea Roşca, anunţă, luni seară, că s-a emis aviz favorabil propunerii legislative care le oferă românilor din diaspora dreptul de a obţine carte de identitate românească, chiar dacă au domiciliul stabil în străinătate. ”În calitate de pr

Nissan va concedia peste 10.000 de angajaţi la nivel global, totalul reducerilor ajungând la 20.000 / Asta înseamnă 15% din forța de muncă a companiei

G4Media acum o ora
Constructorul auto japonez Nissan Motor intenţionează să concedieze peste 10.000 de angajaţi suplimentar la nivel global, potrivit postului public japonez NHK. Astfel, numărul total al disponibilizărilor, incluzând concedierile deja anunţate anterio

Joe Biden a fost evaluat după ce i s-a descoperit un "nodul mic" în prostată

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte Joe Biden a fost evaluat recent pentru un "nodul mic" care i-a fost descoperit în prostată, potrivit unui purtător de cuvânt al lui Biden, relateză CNN. ”În cadrul unui examen fizic de rutină a fost descoperit un nodul mic la nivel

Jandarmeria anunţă că au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 83.600 de lei, după meciul Dinamo - Rapid

News.ro acum 8 ore
Jandarmeria Bucureşti anunţă că au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 83.600 de lei, cu ocazia meciului Dinamo - Rapid, scor 0-0, din Superliga. Dintre acestea, două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 60.

Vremea

București
acum

10°
mar.

8°/16°
mie.

8°/18°
joi

9°/23°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

mar.

5°/17°
mie.

6°/16°
joi

8°/22°
vin.

5°/8°
Constanta
acum

mar.

9°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/14°
mie.

4°/15°
joi

7°/19°
vin.

7°/13°
Timisoara
acum

mar.

4°/18°
mie.

6°/18°
joi

8°/22°
vin.

7°/16°