România liberă: Cum caracterizaţi contextul actual al relaţiilor dintre România şi Iran? Bahador Aminian: Au existat suişuri şi coborâşuri, dar am avut relaţii foarte bune până în 1990, chiar şi după, în mod special în domeniul economic. Ulterior, s-a putut vedea o reducere a intensităţii, România orientându-se pe aprofundarea legăturilor cu alte state, în special europene. După aderarea la UE, România a tăiat, cred eu, raporturile cu unii dintre prietenii de până atunci. În prezent, avem o relaţie economică normală, cu un volum mediu de schimburi comerciale, dar şi una culturală foarte bună. Potrivit Ministerului român de Externe, în ceea ce priveşte implementarea unor investiţii iraniene în România “nu au fost înregistrate progrese notabile”. B.A.: Există motive şi motive, unele poate de natură politică, altele de natură economică. V-am spus şi mai devreme că relaţiile economice nu sunt chiar atât de proaste. Pentru ţări precum Iran şi România, un volum al schimburilor bilaterale de 300-400 milioane euro pe an înseamnă un nivel bun. Pe de altă parte, Iranul are priorităţile sale, în mod special în ceea ce priveşte petrolul, gazele şi industria petro-chimică. Mai trebuie luate în calcul sancţiunile (economice, impuse de UE – n.r.), există şi o anumită lipsă de interes a părţii române şi, în fine, rămân problemele legate de circuitul bancar dintre cele două ţări. Iată câteva motive care-i ţin pe mulţi investitori iranieni departe de România. Totodată, pe fondul sancţiunilor internaţionale aplicate Iranului, contractele comerciale româno-iraniene înregistrează întârzieri în efectuarea plăţilor. Cât de adâncă este această problemă? B.A.: Din nefericire, americanii i-au convins pe europeni să dubleze cu noi sancţiuni, de la nivelul UE, pe cele ale ONU, invocându-se programul nuclear iranian. Toate activităţile nucleare ale Iranului se află sub supravegherea AIEA (Age