Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aş vrea un medic care să–mi spună ce n–am

Publicat in Tribuna, miercuri 29 mai 2013 ·

de N. I. DOBRA

29 mai 2013 22:16

2 vizualizari

A-A+ Cu medicul meu de familie, Marin Popescu, prefer să vorbesc la telefon, decât să mă programeze, să stau în anticameră cu toţi pensionarii (care nu vorbesc decât de boli incurabile, de politicieni veroşi şi de medicamente) şi să-mi dea tot felul de reţete, pe care nu le transform în leacuri. La analize nu mă duc nici atât, fiindcă n-am încredere în rezultatele acestora, deşi oamenii cumpătaţi, măcar o dată pe an se caută la dinţi şi la măruntaie. (Dinţii mei sunt din cel mai bun oţel, după ce nemţii au topit tunurile şi tancurile făcute de Krupp, iar printre maţe am jurat că nu las pe nimeni să-mi umble cât sunt în viaţă.)

Totuşi, având nişte prieteni ipohondri, care cum îi încearcă un junghi sau scuipă verde, dau fuga la "specialişti", într-o zi, mi-am luat inima-n dinţi şi m-am arătat unei doctoriţe venite tocmai de la Bucureşti, ca să-mi testeze starea de sănătate prin mijloace computerizate, deci fără să mă dezbrace, fără să mă pipăie, fără să-mi bage degetul prin toate găurile. M-a primit într-un apartament din Hipodrom, m-a conectat la nişte senzori, precum americanii la testul poligraf şi-a început să butoneze pe calculator. Din când în când mă mai întreba de una, de alta. După vreo jumătate, poate trei sferturi de oră, mi-a dat fişa intitulată: "Exploatarea principalelor funcţii ale organismului". Când am citit-o, m-a luat cu transpiraţie rece, aia a morţii: "Hidratare 69 (valori normale 80-100), oxigenarea 78 (normal 80-100), vitalitate celulară 6 (normal peste 6). Afecţiuni: parazitoză intestinală, pielită, toxine la nivelul ficatului, dischinezie biliară, bronşită acută, laringită, palpitaţii cardiace, circulaţie periferică deficitară, microlitiază renală, glicemie oscilantă, colesterol peste limita superioară, afectarea coloanei vertebrale, gută, neuro-dermatită. Deficienţe vitamine

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°