Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biserica reformată de lângă Aro a trecut de războaie, dar comuniştii au pus-o la pământ în trei zile

Publicat in News Brasov, joi 30 mai 2013 ·

În anul 1963, în centrul oraşului, lângă Aro Palace, se auzea zgomotul asurzitor al buldozerelor, oamenii ascultau tăcuţi. Rând pe rând, au căzut zidurile şi turnul bisericii, biserica reformată de lângă hotel prefăcându-se în ruină. Uriaşul morman de moloz a fost luat în grabă de un şir lung de camioane, în grabă ca să nu rămână nici urmă a teribilei distrugeri, să dispară şi amintirea bisericii. Astfel au distrus în trei zile în timpul dictarurii proletare „în interesul poporului muncitor” unica biserică reformată care a fost o bijuterie arhitecturală a oraşului. Proiectată de arhitectul Alpár Ignácz, ridicată în doi ani, biserica a fost inaugurată la 24 august 1892 de episcopul Szász Domokos.

A fost făcută una cu pământul

Cel care a visat şi a iniţiat acest edificiu, a fost Molnár János care şi-a desfăşurat activitatea de preot paroh timp de 43 de ani (1850-1893) în Braşov. El a fost un părinte cu o bogată activitate culturală alături de cea bisericească. A organizat şcoala de duminică pentru ucenici, a înfiinţat prima bibliotecă publică în limba maghiară, Corul Reformat în 1863. Lângă impozanta biserică s-a construit şi o şcoală elementară în timpul preoţiei lui Csia Pál. Aceste clădiri au supravieţuit celor două războaie mondiale, însă regimul comunist le-a adus altă soartă: aceea de a fi demolate pentru a construi o nouă aripă lângă clădirea hotelului Carpaţi.

Din cauza presiunii politice conducerea oraşului a luat la cunoştinţă „planul urbanistic” şi a comunicat conducerii bisericii condiţiile. La şedinţa presbiterială din 11 iunie 1963 la care a participat conducerea bisericii şi câţiva tovarăşi, s-a dat citire de demolare a bisericii şi a clădirilor aferente, şcoală şi casă parohială. Consiliul încerca să se opună hotărârii, dar la următoarea şedinţă, din cauza presiunii trebuia să accepte faptele. Preoţii Albu Dezső, Szabó Károly împreun

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum 21 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum o ora
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 52 minute
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum o ora
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Ilie Bolojan: Forul statutar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul statutar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum o ora
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°