Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele ţării va putea fi demis cu doar 30% prezenţă la vot

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 29 mai 2013 ·

Deputaţii USL au votat scăderea cvorumului de prezenţă la referendum de la 50% la 30%. Ei au modificat legea referendumului, o promisiune din campania electorală, ţinând cont de eşecul înregistrat anul trecut la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Amintim faptul că, în ciuda unei mari mobilizări a electoratului, USL nu a reuşit să aducă în faţa urnelor decât 46% din numărul total al alegătorilor. De altfel, specialiştii au precizat clar că este aproape imposibil ca la un referendum să se obţină o prezenţă de peste 50%.

Proiectul de lege, iniţiat de deputaţii PSD Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă a fost adoptat cu 221 de voturi “pentru” , 73 “împotrivă” şi 2 abţineri. Camera Deputaţilor este camera decizională, proiectul urmând să ajungă la presedinţie pentru promulgare. Însă, PDL, PPDD şi UDMR au anunţat că vor ataca acest act normatic, la Curtea Constituţională.

Conform acestui proiect, pentru validarea referendumului este necesară îndeplinirea cumulative a 2 condiţii: prezenţa la vot de 30% din populaţia cu drept de vot şi necesitatea ca 25% din numărul votanţilor să se exprime pentru una dintre opţiunile supuse referendumului. Marius Oproiu Deputaţii USL au votat scăderea cvorumului de prezenţă la referendum de la 50% la 30%. Ei au modificat legea referendumului, o promisiune din campania electorală, ţinând cont de eşecul înregistrat anul trecut la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Amintim faptul că, în ciuda unei mari mobilizări a electoratului, USL nu a reuşit să aducă în faţa urnelor decât 46% din numărul total al alegătorilor. De altfel, specialiştii au precizat clar că este aproape imposibil ca la un referendum să se obţină o prezenţă de peste 50%.

Proiectul de lege, iniţiat de deputaţii PSD Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă a fost adopt

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Deţinutul de la Penitenciarul Poarta Albă care a plecat de la punctul de lucru, prins

News.ro acum 15 minute
Deţinutul de la Penitenciarul Poarta Albă care era căutat după ce a plecat de la un punct de lucru a fost prins miercuri seară, pe câmp, în apropierea autostrăzii A2.

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum o ora
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

Șeful IPJ Alba a fost SCHIMBAT din funcție. Comisarul-şef Florin Dogaru ar fi vizat de o ANCHETĂ a DNA – SURSE

Gandul acum 55 minute
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar-şef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcţie, potrivit unor surse din instituție. Numele lui Florin Dogaru nu se mai regăseşte în componenţa echipei manageriale publicate pe site-ul ofi

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Consiliul Europei a emis recomandări pentru combaterea discriminării faţă de romi în România şi alte 3 ţări europene / Presa prezintă romii prin stereotipuri și prejudecăți: sunt violenți, needucați și înapoiați, se arată într-un studiu

G4Media acum 29 minute
Consiliul Europei a prezentat marţi într-un studiu o serie de recomandări pentru combaterea discriminărilor în mass-media faţă de comunităţile alcătuite din romi şi nomazi în patru ţări europene, respectiv Bulgaria, Grecia, Italia şi România, transm

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 3 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

VIDEO Celebrul complex Stonehenge, acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu

Mediafax acum 2 ore
Celebrul complex Stonehenge a fost acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu. Incidentul s-a produs cu o zi înainte de evenimentele programate la faţa locului pentru marcarea solstiţiului de vară.

Accident! O femeie de 80 de ani, din Botoșani, a ajuns cu mașina într-o râpă

Botosani News acum 50 minute
O șoferiță de 80 de ani, din Botoșani, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat, miercuri, cu mașina într-o râpă, la Harghita. Femeia s-a ales cu mai multe leziuni. La fața locului au intervenit și echipajele Detaşamentului ISU Odorheiu Secuiesc şi S

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum o ora
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

36°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°