Nea Jenică Nicolăescu, contabilul pus în fruntea Ministerului Sănătăţii pe principiul “la locul nepotrivit, omul şi mai nepotrivit” are idei puţine, dar creţe, pentru mult clamata “salvare a sistemului medical”. Printre acestea, şi o iniţiativă de ultimă oră, care prevede că, dacă pacientul vrea să fie îngrijit de un anumit medic, trebuie să scoată din buzunar până la 1.500 de lei şi atunci toţi brădiştenii şi irineii-popeştii vor fi la cheremul lui.
Dacă, de pildă, ai probleme şi cu stomacul, şi cu artrita, şi cu plămânii – că de!, ţi-a plăcut să mănânci şi să fumezi bine, scoţi matale frumuşel din buzunar 4.500 de lei, da’ cei mai mari specialişti ai României se vor învârti ca satelitu’ pe lângă tine, să te-ntrebe de sănătate. În aceste condiţii, nu-i greu de ghicit ce se va întâmpla: pensionarii şi bugetarii, marea masă de manevră a USL, nu-şi vor putea permite, dintr-o pensie de 500 de lei sau dintr-un salariu minim pe economie decât, cel mult, vreun stagiar care încurcă mereu splina cu ficatul sau vreun medic repetent, care are în spate nu unul, ci două sau chiar trei cimitire de pacienţi “trataţi” pe vecie.
Însă presupun că toată lumea va fi fericită: pacienţii, fiindcă fie se vor vindeca, fie vor scăpa rapid de chinuri, medicii cu experienţă, că vor lua, pe lângă şpaga neoficială şi una oficială, de la stat, studenţii, stagiarii şi medicii fără experienţă, că vor avea prilejul să capete experienţă, făcând vivisecţii pe amărăştenii cu pensii mici, şi, nu în ultimul rând, guvernul, deoarece, prin genocidul bine organizat de Nicolăescu, mai scapă de plătit pensii şi salarii – unde mai pui că pacienţii respectivi de votat tot cu USL o să voteze şi morţi, săracii, că are Dragnea grijă de asta!
Acum, dragi români, nu vă apucaţi totuşi să blestemaţi USL-ul şi ziua în care Victoraş şi Crinişor v-au păcălit să puneţi ştampila pe ei. Afacerea asta cu