Preot loan ŞTEFĂNESCU
Noutatea noilor ideologii, apărute la acest început de mileniu al lll-lea, constă în faptul că religiile lumii sunt chemate să le gireze, să le asume şi, apoi, să le propage în conştiinţele oamenilor din lumea întreagă. Pentru că “băieţii puşi pe treabă” au înţeles potenţialul enorm care stă în credinţă. De aceea, nu mai luptă împotriva religiilor, ci caută cu orice mijloace să le folosească în propriul lor scop.
Dar toţi aceştia uită ceva. Vor edifica, în cele din urmă, monstrul lor mondial cu picioare de lut şi cap de aur, vor edifica acel guvern mondial care să fie condus de liderul politic şi religios al întregii lumi despre care Biserica a profeţit încă de acum două mii de ani (vezi Daniel 2,35).
Este nevoie de mare atenţie în interpretarea fenomenelor, care, de multe ori, i-au înşelat pe cei ce le-au interpretat superficial. Noi îl urmăm pe Hristos nu din teamă, ci din iubire, în mod liber, şi cu bună ştiinţă. Teama de dezastru, de catastrofe, de sfârşit şi chiar de iad trebuie să se transforme în dorinţă de lumină. Această teamă îngrozeşte sufletul înrobit de păcat, dar cele ce învaţă Biserica vin să-l ocrotească pe acest om al vremurilor noastre, înfricoşat, chinuit, sfârtecat şi pierdut, şi nu să-i sporească problemele, adăugând neliniştii sale o altă nelinişte şi fricii sale o altă frică. Cu delicateţe, deznădejdea trebuie schimbată în nădejde, iar lipsa de teamă, în sensul unei nepăsări şi neluări în seamă la ceea ce se întâmplă “murdar” în lume, trebuie preschimbată în rugăciuni fierbinţi şi în căinţă sinceră.
În viaţa noastră omenească, există o succesiune de elemente sau întâmplări cu o înrâurire deosebită: când ne iese în cale un om, care ne poate fi un îndrumător sau călăuzitor, când deschidem o carte bună, care ne poate schimba convingerile, sau când ni se iveşte un prilej fericit, care ne umple viaţa de
