Noul director a fost instalat ieri în funcţie de prefectul Mihai Mohaci
De ieri, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov are un nou director executiv. Este vorba despre Liliana Dragomir (foto), un economist ce vine din mediul privat.
Instalarea în funcţie a noului director a avut loc în prezenţa prefectului judeţului Braşov, Mihai Mohaci, care a citit ordinul de numire semnat de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Noua directoare a primit şi sfaturi din partea prefectului Mihai Mohaci. „Cetăţeanul este cel care vine cu o problemă la o instituţie publică, vine cu o doleanţă, vine cu durere şi atunci funcţionarul public care se află în relaţie cu acel cetăţean trebuie să aibă un comportament adecvat. Cetăţeanul trebuie să plece mulţumit pentru că trebuie discutat cu el într-un anumit mod, să i se explice dacă problema ţine de instituţia aceasta, să fie ajutat atunci când este nevoie”, a precizat Mihai Mohaci.
Noul director executiv al AJOFM a spus că doreşte să formeze o echipă cât mai unită, iar acest lucru să se vadă în rezultatele instituţiei. „Am văzut rezultatele de până acum ale instituţiei şi sper să le putem depăşi. Important este ca activitatea noastră să se reflecte în scăderea numărului de şomeri, dar nu prin ieşirea din evidenţă, ci prin angajare”, a spus Liliana Dragomir. Noul director a fost instalat ieri în funcţie de prefectul Mihai Mohaci
De ieri, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov are un nou director executiv. Este vorba despre Liliana Dragomir (foto), un economist ce vine din mediul privat.
Instalarea în funcţie a noului director a avut loc în prezenţa prefectului judeţului Braşov, Mihai Mohaci, care a citit ordinul de numire semnat de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Noua directoare a prim