Poliţişti din cadrul Biroului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale au organizat şi desfăşurat o acţiune, pe raza municipiului Brăila, în vederea depistării persoanelor urmărite în temei legal şi a celor dispărute de la domiciliu.
Astfel, au fost depistate ori le-a fost clarificată situaţia următoarelor persoane :
1. N.Marius, din municipiu, pe numele căruia Judecătoria Brăila a emis, la data de 22.05.2013, mandat de executare a pedepsei închisorii de doi ani, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. A fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi ;
2. Ş.Marcela (19 ani), din Brăila, dispărută de la domiciliu din data de 12.03.2013. Pe timpul dispariţiei, aceasta a locuit la prietenul ei şi nu a fost victimei niciunei infracţiuni ;
3. O.Romeo (25 de ani), din municipiu, care, în ziua de 15.05.2013, a fost dat dispărut de pe teritoriul Ungariei. S-a stabilit că, în perioada dispariţiei, acesta a fost plecat în Germania şi Spania, nefiind victima vreunei infracţiuni. Deoarece era căutat într-un dosar penal aflat în lucru la Poliţia Municipiului Brăila, a fost preluat de poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale în vederea audierii şi stabilirii activităţii infracţionale ;
4. C.Răzvan (19 ani), din municipiu, care a dispărut de la domiciliu din data de 20.05.2013. La data de 24.05.2013, acesta a luat legătura telefonic cu mama lui şi i-a comunicat că se află la o mănăstire din judeţul Constanţa, intenţionând să se călugărească, şi că în această perioadă nu a fost victima niciunei infracţiuni.
Având în vedere că tânărul a declarat în scris că doreşte să rămână la respectiva mănăstire şi că mama acestuia a retras sesizarea privind dispariţia lui de la domiciliu, poliţiştii au încetat activităţile de căutare ;
5. V.Valentin (46 de ani), care a fost dat dispărut de la domiciliu, în ziu