Reacțiile după excluderea din PNL a lui Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, au continuat să apară și astăzi, când purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a argumentat decizia majorității celor din Delegația Permanentă a partidului prin aceea că politicianul exclus continuă atacurile la adresa partidului și a actualului lider liberal, Crin Antonescu, căutând în plus modalități de colaborare cu mișcări politice apropiate președintelui Traian Băsescu.
“Am constatat în ultimele ore, din păcate nu cu surprindere, că foşti
membri ai PNL au continuat să dea declaraţii prin care au atacat PNL şi
conducerea partidului, ceea ce în opinia mea nu face decât să confirme
justeţea măsurile adoptate de Delegaţia Permanentă. Am constatat că
domnul Andrei Chiliman explorează posibilităţi de colaborare cu mişcări
politice apropiate lui Traian Băsescu, ceea ce arată înclinaţiile
politice ale domnului Chiliman”,
a precizat Mihai Voicu.
“Cât priveşte unele reacţii ale foştilor membri PNL Mehedinţi, le
reamintesc acestora că măsura excluderii lor din partid a fost luată la
propunerea propriei organizaţii din care au făcut parte şi de aceea cred
că aceştia, înainte de a lansa acuzaţii nefondate, ar fi trebuit să-şi
evalueze activitatea din organizaţia din care au făcut parte, deoarece
această organizaţie i-a propus spre excludere“,
a mai afirmat purtătorul de cuvânt al PNL.
Delegaţia Permanentă a PNL a decis în cursul zilei de luni excluderea din partid a primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, şi a deputatului Diana Tuşa.
Reamintim că în cadrul aceleiași reuniuni a Delegaţiei Permanente a fost aprobată şi excluderea din partid a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi Adriana Bădănoiu , a fostului lider al PNL Mehedinţi Liviu Mazilu şi a consilierului local al municipiului