Steaua a fost net superioară adversarelor în acest campionat pentru că a beneficiat de un grup de jucători valoroşi şi de un antrenor care a ştiut, în ciuda lipsei de experienţă, de ce are nevoie pentru a aduce titlul în Ghencea. Dar să vedem care sunt meritele lui Reghecampf în această performanţă:

1. Şi-a asigurat liniştea la echipă dând senzaţia că îşi ascultă patronul, dar urmându-şi în mare parte propriul instinct şi propria filozofie despre fotbal.

2. Şi-a „betonat” jucătorii din punct de vedere fizic prin aducerea unui preparator fizic profesionist, poate cel mai bun care a lucrat până acum în România. După şedinţele cu Thomas Neubert, Latovlevici şi alţi câţiva stelişti ar fi făcut probabil faţă unei curse de 3.000 sau de 5.000 de metri la un concurs profesionist de atletism!

3. A creat o atmosferă de familie în lot, fiind în acelaşi timp fratele mai mare, cu care jucătorii au putut vorbi orice şi de la care au cerut un sfat, dar şi „tăticul” acestora, care îi ceartă şi îi pedepseşte atunci când greşesc.

4. Nu a avut parti-pris-uri pentru primul unsprezece, a băgat întotdeauna pe teren cei mai în formă jucători şi, în plus, le-a dat tuturor o şansă. Că Rocha, Mihai Costea sau Doru Bratu nu au fost în stare să profite de această şansă, este cu totul altă poveste.

5. A crezut de la început în forţa echipei sale de a câştiga campionatul, insuflându-le şi jucătorilor această stare de optimism, bazată pe valoare, muncă la antrenamente, coeziune, şi nu pe vorbe.

Toate acestea au făcut din Reghecampf cel mai bun antrenor din Liga I în acest campionat, un antrenor pe care şi-l doreşte acum orice patron care vrea să câştige campionatul în România. Din păcate pentru aceştia şi din fericire pentru Steaua, se pare că Reghecampf rămâne în Ghencea, ceea ce conferă campioanei en-titre statutul de mare favorită la titlu şi în sezonul