Aproape 770.000 de români au fost anul trecut în străinătate în vacanţe, în scădere cu 11%, declinul fiind cauzat de prelungirea crizei economice, care menţine redusă puterea de cumpărare, de imaginea negativă a Greciei şi de scumpirea vacanţelor în Turcia, două destinaţii preferate pentru concedii.
"Scăderea de anul trecut are mai multe explicaţii: dispariţia de pe harta turistică a Tunisiei şi Egiptului, din cauza tulburărilor politice, imaginea încă nerefăcută în 2012 a Greciei şi majorările de tarife în staţiunile din Turcia, care au făcut această destinaţiei mult mai greu accesibilă pentru unii", a declarat agenţiei MEDIAFAX Dragoş Răducan, directorul general al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
În schimb, numărul celor care au mers peste graniţe cu afaceri sau în interes de serviciu anul trecut a depăşit 57.000, faţă de puţin peste 43.500 în anul 2011. Aproape 90% dintre românii plecaţi în interes de business în străinătate au ajuns în diverse oraşe din Europa.
În jur de 99% din cei care merg în vacanţe externe ajung în destinaţii din Europa, potrivit datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică (INS) la solicitarea MEDIAFAX.
La scăderea numărului de români în vacanţe în străinătate a contribuit şi prelungirea crizei economice.
"Românii nu mai au bani şi de aceea rămân în ţară. Acesta este şi motivul principal pentru care turismul intern a crescut atât de mult anul trecut. Mulţi au ales să facă o singură vacanţă, şi aceea în ţară. Litoralul a fost destinaţia favorită, pentru că mulţi români asociază vacanţa cu marea", a afirmat oficialul FPTR.
Din acest motiv, numărul turiştilor pe litoralul românesc a crescut cu 36% anul trecut, la aproape 2 milioane de persoane.
În afara Europei au mers anul trecut aproximativ 13.500 de vizitatori din România, faţă de 19.700 în 2011. În Africa au aj