Victor Ivănescu, director general interimar al societăţii Eltrans, a fost declarat admis la concursul pentru ocuparea funcţiei de adjunct. După etapa de analiză şi aprobare a dosarelor, Victor Ivănescu şi Ioan Comariţa, fost director al societăţii, au susţinut ieri trei probe scrise şi un interviu. În urma acestora, primul a primit 198,2 puncte, iar al doilea 150,4 puncte. Ioan Comariţa are la dispoziţie 24 de ore pentru a depune o eventuală contestaţie. Victor Ivănescu s-a înscris şi în competiţia pentru funcţia de director general, la care participă şi Paul Smit, angajat la Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, însă ieri nu ştia dacă se va prezenta. Nu este exclus ca acesta să opteze pentru funcţia de director adjunct, pentru a fi propulsată pe funcţia de director general o persoană agreată de PSD. S-ar repeta astfel scenariul de la Modern Calor.