Unul din motivele pentru care reprezentantul Fondului Proprietatea în Consiliul de Supraveghere al CEO nu a votat planul de management al companiei energetice este că Directoratul acesteia a refuzat cerinţa acţionarului minoritar de a da afară imediat 5.000 de salariaţi.
Consiliul de Supraveghere al CEO a aprobat, marţi, planul strategic de dezvoltare al companiei pe următorii cinci ani.
Reprezentanţii acţionarului minoritar al complexului energetic, Fondul Proprietatea, nu au fost de acord cu abordarea Directoratului companiei în ceea ce priveşte restructurarea în paşi mici a acesteia, aşa că Daniel Naftali a votat împotriva planului de management, iar Radu Florescu s-a abţinut de la vot.
În proiectul elaborat de administraţia CEO este prevăzut un număr de 2170 de persoane care urmează să fie disponibilizate în următorii patru ani, cea mai mare parte dintre acestea conform OUG 36/2013 referitoare la salariile compensatorii şi unele măsuri de protecţie socială. Reprezentanţii FP au cerut însă disponibilizarea imediată a 5.000 de salariaţi ai CEO, altfel neacceptâd planul de management al companiei.
Administraţia CEO este de părere că FP nu este interesat de o dezvoltare durabilă a companiei, ci de realizarea unui profit cât mai mare într-un termen scurt, pentru ca acţionarul minoritar să poată lua sume consistente din dividente.
Unul din motivele pentru care reprezentantul Fondului Proprietatea în Consiliul de Supraveghere al CEO nu a votat planul de management al companiei energetice este că Directoratul acesteia a refuzat cerinţa acţionarului minoritar de a da afară imediat 5.000 de salariaţi.
Consiliul de Supraveghere al CEO a aprobat, marţi, planul strategic de dezvoltare al companiei pe următorii cinci ani.
Reprezentanţii acţionarului minoritar al complexului energetic, Fondul Proprietatea, nu au fost