Mesajul a fost trimis. Multumesc!

KPMG şi Ţuca Zbârcea nu au atras niciun investitor la Poştă

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 29 mai 2013 ·

Consorţiul alcătuit din firma de consultanţă KPMG şi casa de avocatură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii nu a reuşit să atragă niciun investitor strategic la Poşta Română până la termenul de ieri 28 mai 2013, cu toate că acesta a fost prelungit cu o lună.

Conform comunicatului de presă al Ministerului Co­municaţiilor privind contractul dintre minister şi consorţiu transmis la data încheierii acestuia, în septembrie 2012, consorţiul urma să se ocupe de „pregătirea tuturor demersurilor de atragere a investitorului strategic, de derularea etapelor de selecţie a investitorului agreat şi încheierea tuturor acordurilor necesare finalizării procesului cu investitorul strategic selectat“.

Poşta Română, care administrează 5.600 de oficii poştale, cea mai mare reţea de distribuţie din România, şi-a redus pierderile până la 1,2 mil. euro în primele patru luni ale acestui an faţă de 12 mil. euro în întregul an 2012.

„Mulţi investitori au vorbit de cadrul de reglementare instabil, după ce în ianuarie anul acesta Poşta a pierdut monopol (pe trimiterile sub 50 de grame- n.red.) şi a intrat pe piaţa liberă. Alte elemente au fost situaţia financiară negativă a companiei şi datoriile“, a explicat Ion Smeeianu, directorul general „privat“ al Poştei.

Nu este cunoscută valoarea contractului între Minis­terul Comunicaţiilor şi consorţiu. Adrian Volintiru, preşedintele board-ului Poştei, numit prin management privat, a transmis că nu ştie valoarea şi l-a indicat pe Ion Smeeianu, directorul general, care la rândul său a trimis ZF pentru această informaţie la Dan Dumitrescu, purtătorul de cuvând al Poştei. La rândul său, Dan Dumitrescu a spus că informaţia există la Ministerul Comunicaţiilor.

Nicoleta Niculescu, de la biroul de presă al Ministerului Comunicaţiilor, a spus iniţial că nu ştie valoarea şi că o să întrebe la rândul său, apoi a revenit şi a precizat că

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Un nou grup de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat a ajuns în siguranță în România

Ziua Constanta acum 4 ore
Încă 37 de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat și membri ai familiilor acestora au fost repatriați în această seară, ca urmare a eforturilor Guvernului. Potrivit unui comunicat al Guvernului României, cetățenii români și

Grindeanu declară că noul Guvern ar putea fi învestit marți sau miercuri: „Eu cred că este dificil să avem luni”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, 20 iunie, că România ar putea avea un nou guvern învestit în Parlament marți sau miercuri, estimând că este puţin probabil ca toate procedurile necesare să fie parcurse până luni.

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum 8 ore
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

Zeci de avioane israeliene au survolat spațiul aerian al Irakului, acuză ambasadorul Bagdadului la ONU. „O amenințare la adresa locurilor sacre”

HotNews acum 3 ore
Reprezentantul Irakului la Naţiunile Unite a declarat că 50 de avioane de luptă israeliene au încălcat, vineri, spaţiul aerian irakian cu puţin timp înaintea unei reuniuni a ONU privind conflictul dintre Israel şi Iran, relatează Reuters, preluată d

Putin: „Toată Ucraina este a noastră/ Locul în care calcă bocancul unui soldat rus este al nostru”

HotNews acum 6 ore
Președintele rus Vladimit Putin a susţinut că nu urmăreşte capitularea Ucrainei, ci doar recunoaşterea de către aceasta a noilor „realităţi de pe teren”, referire la recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra teritoriilor ucrainene ocupate. Putin a s

Restricţii de trafic din această noapte pe DN 1, la intrarea în Bucureşti. Se fac lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni

HotNews acum 4 ore
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 1, la intrarea în Bucureşti şi pe mai multe străzi din zonă, întrucât au loc lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”

Liverpool îl transferă pe Florian Wirtz pentru 116 milioane lire sterline

Mediafax acum 5 ore
Campioana Angliei la fotbal Liverpool FC a anunțat vineri transferul mijlocașului ofensiv Florian Wirtz de la Bayer Leverkusen, pentru suma totală de 116 milioane lire sterline, unul dintre cele mai mari transferuri din istoria clubului, notează Sky

FOTO FACSIMIL A venit decizia din Spania! Verdictul EUIPO, după ce Gigi Becali a cerut să folosească marca „FCSB-Steaua”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) a respins cererea formulată de pentru a folosi marca verbală „ -Steaua”. Decizia mai poate fi atacată cu apel. Gigi Becali

Cum și-a recuperat Andrew Tate permisul de conducere, după ce a fost prins cu 196 km/h într-o localitate din Vâlcea

HotNews acum 12 ore
Andrew Tate fusese lăsat fără permisul de conducere după ce a fost surprins, pe 7 iunie, de polițiștii rutieri circulând bolidul cu 196 km/h într-o localitate cu limită de 50 km/h. Andrew Tate şi-a recuperat permisul de conducere, după ce a contesta

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/31°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

16°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/26°
lun.

15°/27°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

18°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/23°
lun.

18°/26°
mar.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°
mar.

18°/34°