Era Park s-a transformat ieri, pentru câteva ore, în tărâmul dansului. Peste 600 de elevi de diferite vârste au pus stăpânire pe centrul comercial din Oradea şi au concurat pentru câştigarea trofeului "Lumea dansului". Evenimentul, aflat la cea de-a VII-a ediţie, a fost organizat de Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" Oradea, în parteneriat cu Era Park.
Cei care au dorit să retrăiască bucuria mişcării şi a dansului au participat ieri, sub cupola Era Park, la Festivalul "Lumea dansului", lăsându-se captivaţi, preţ de câteva ore, de lumea magică a dansului. 625 de copii şi tineri, de la 48 de şcoli din Oradea şi judeţ, i-au încântat pe cei prezenţi cu dans popular, dans de societate şi dans sportiv, un plus de culoare festivalului oferind şi frumoasele majorete participante. Spectacolul a fost prezentat de Roxana Lup şi Oana Tonţ, eleve în clasa a IX-a la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu". Evenimentul a fost organizat de Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" Oradea, graţie prof. Daniela Marinău, director adjunct al şcolii, alături de prof. Camelia Timofte şi prof. Andrada Cojocaru. La final, toţi copiii au fost răsplătiţi cu premii, care au constat în trofee, diplome şi dulciuri. Scopul festivalului a fost atragerea unui număr cât mai mare de copii spre practicarea sistematică a exerciţiilor fizice prin dans, realizând, astfel, o deprindere corectă care duce la crearea unui stil de viaţă sănătos. Festivalul a avut loc în cadrul proiectului judeţean "Mişcare pentru sănătate", care se derulează pe tot parcursul anului şcolar şi îşi propune să valorifice potenţialul creator al elevilor şi al cadrelor didactice prin probele de dans.
29.05.2013, 22:30
Era Park s-a transformat ieri, pentru câteva ore, în tărâmul dansului. Peste 600 de elevi de diferite vârste au pus stăpânire pe centrul comercial din Oradea şi au concurat pentru câştigarea trofeului "Lumea dansul