Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nestematele naturii

Publicat in Gazeta de Navodari, miercuri 29 mai 2013 ·

Bisericile și monumentele istorice din nordul Moldovei sunt pe lista destinațiilor alese de turiștii atrași de tot ceea ce înseamnă spiritualitate. Lăcașe de cult încadrate în peisaje spectaculoase, adevărate vestigii istorice și arhitecturi impresionante…toate învăluite în câte o poveste emoționantă… toate dintr-o lume în care pare că timpul s-a oprit în loc. Locurile care par să sfideze natura prin trăinicia lor au devenit puncte de reper pe harta turistică a României. La sute de metri adâncime, printre munții de cristal ai Salinei de la Târgu Ocna, ni se dezvăluie singura biserică din Europa, realizată, aproape integral din sare și amplasată la o adâncime de peste 200 de metri. Tradiția spune că Biserica Sfânta Varvara a fost construită pentru minerii care veneau aici să se roage, chiar cu prețul vieții unora dintre muncitori. Preoții slujesc doar în Noaptea de Înviere și la ocazii speciale, iar slujbele au o rezonanță emoționantă datorită arhitecturii. O altă ctitorie deosebită este amplasată în inima munților Măgura din stațiunea Târgu Ocna, la peste 500 de metri înălțime.Tradiția locală spune că este unul dintre cele mai vechi lăcașe de cult, ce datează încă de pe vremea domnitorului Alexandru cel Bun. Bătrânul schit a dăinuit peste vremurile grele din secolul al 18-lea, Revoluției din 1821 și luptelor sângeroase de pe Cosna si Cireşoaia și se consideră o minune că a scăpat nevătămat de obuzele otomane. Istoria se împletește armonios în această zonă, unde se află și Monumentul Eroilor căzuți în luptele din 1916 -1919. Vestigiul este unic în România, atât prin amplasament, cât și din punct de vedere arhitectural. Edificiul din piatră cioplită cu o înălțime de 22 de metri oferă din turn, o priveliște care îți taie respirația. Fiecare încăpere adăpostește o filă din istoria românilor. „Este unic în țară, atât prin amplasament, cât și din punct de vedere arhitectur

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 54 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 58 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°