Elevii lui Contra s-au pierdut cu firea după golul lui Vitinho: Geraldo a fost eliminat după două faulturi aiurea, Bornescu l-a muşcat pe Bawab de mână, care a ripostat cu pumnul, ambii primind roşu de la Colţescu
# Petrolul a rămas pe locul 3 şi va juca în Europa League indiferent de rezultatul din finala Cupei, graţie remizei dintre Pandurii şi Astra (1-1)
10.000 de ploieşteni au venit aseară pe „Ilie Oană” pentru a sărbători o nouă prezenţă în cupele europene după 17 ani de aşteptare. Aveau nevoie de o victorie pentru siguranţă, mai ales că la Tg. Jiu se anunţa meciul zilei, între Pandurii şi Astra. Gazul, ultima echipă în faţa căreia favoriţii pierduseră acum 16 etape!, părea victimă sigură, mai ales că, teoretic, nu mai avea nicio motivaţie. Vitinho (43) a dat ora exactă la Ploieşti şi a schimbat automat priorităţile. Mai ales că din Oltenia, veştile nu erau deloc bune: Astra conducea cu 1-0, iar Petrolul cădea pe locul 4! De aici încolo parcă au în înnebunit lupii lui Contra: Geraldo a luat două galbene în şapte minute (56 şi 63), iar la faza următoare Bornescu a iscat un scandal imens cu Bawab, ambii plecând mai repede la cabine! Iordanianul a incins spiritele prăbuşindu-se pe gazon, petrolistul l-a ridicat forţa, după care, de nervi, l-a muşcat de mână. Bawab a ripostat cu pumnul, spiritele potolindu-se cu greu. Finalul nu a fost mai calm. Medieşenii au luat „roşii“ pe bandă rulantă, iar Hamza a evitat eşecul în al 12-lea minut de prelungire, din lovitură de la 11 metri. Ce au reţinut cei 10.000 de suporteri? Că echipa lor e din nou în Europa! Câştigarea Cupei ar fi deja un bonus!
Dorit de Steaua, atacantul Petrolului, Jeremy Bokila, este urmărit insistent de FK Krasnodar. Ruşii sunt gata să dea 1,5 milioane de euro pentru transferul vârfului congolez. Petrolul are pe masă oferta celor din Krasnodar, iar singura