“Criza e plauzibilă”, ne-a lămurit, uşor înghesuit de situaţie, Crin Antonescu. Cum adică, plauzibilă ? Criza este vizibilă şi firească, monşer ! A apărut odată cu pactul acela de coabitare. Uniunea social-liberală a fost posibilă cât “tiranul” păstrat cu forţa Occidentului în baldachinul din Deal era duşmanul comun. Din momentul în care premierul s-a transformat în pontatorul vânătorului, alianţa şi-a pierdut rostul. Ce să-şi mai propună, atâta vreme cât copreşedinţii ei au agende diferite.Unul s-a predat şi se înmoaie feciorelnic când e lăudat pentru marile împliniri ale guvernării. Ori când este felicitat că şi-a schimbat, pe şest, viziunea în  explorarea şi  exploatarea gazelor de şist. Îl preocupă administrarea ţării şi reprezentarea ei în cancelariile străine, restul sunt fleacuri.  Dar ce a mai rămas din proiectul  de odinioară al “pisicuţului” ? Vorbe şi promisiuni degeaba. Celălalt lider nu se dezice şi critică întruna sucirea colegului de baricadă, îl chinuie nerăbdarea de a se rostui în Marele Palat. Este consecvent şi vehement, îşi  stăpâneşte anevoie frustrarea şi dezgustul. Simte că i se pregătesc şi  alte capcane, într-una  a picat deja. Aşa a rămas fără portofoliul Justiţiei,  atunci a văzut ce înseamnă un pontaş ascultător la ordinele partenerului  de tocmeală poncişă. I se susură la ureche că, indiferent ce se va petrece, drumul  spre Cotroceni nu va fi arvunit altuia. Vorbe  otrăvite, altminteri. Şi tace, şi înghite, şi îndeamnă la  armonie, prea îşi doreşte  să fie primul om în stat. Numai că statul ăsta ticăloşit în anii din urmă prin  reforma portocalie nu-l vrea neam. Născoceşte  orice să-l împiedice să ajungă acolo şi presimt că, la anul, liderul liberal va avea soarta caraghiosului Geoană. Nu deodată, atacurile bănuiesc că se vor înteţi la căderea brumei, fiindcă toamna e un anotimp propice marilor  diversiuni. (Vara se veseleşte si se emit o