Banalitate a banalităţilor, se uită adesea totuşi, că ansamblul existenţei şi comportamentului uman se plasează între – şi se constituie din , sau este produs de - materie şi spirit.
Totul – se zice – nu poate fi văzut decât în cadrul acestei dualităţi. Este vorba, într-adevăr, de o dualitate? Evident: nu, însă percepţia de sine a omului, sau a fiinţării, de către acesta, ia continuu, drept reper, dualitatea ipotetică aici consemnată. Paşii următori ai înţelegerii vieţilor noastre sunt simpli: spiritul se exprimă în calitate de credinţă – materia adoptă forma autoritară a economiei, a obligaţiei recursului la activitatea economică.
Omul aspiră la o asigurare constând în apelul la transcendenţă, sau la propriul său exerciţiu, ori – de fapt, aproape totdeauna – la ambele. Asigurare în transcendenţă revine la participarea în universul de esenţă divină. În lumea actuală această variantă este descurajată – cu atât mai descurajată cu cât se dovedeşte mai autentică, luând, în principal, sau ca exemplu, creştinismul.
Asigurarea existenţială, astăzi, adoptă cu precădere, modul economic de consolidare a fiinţării. Trei sunt chipurile acestuia: a fi revine la a avea, la a te integra unui sistem valoric redus la complicata tramă care alcătuieşte legalitatea şi, în sfârşit a consuma.
,, A avea’’ este, ca aspiraţie, superior, în perspectiva economică a omului, superior lui ,,a fi’’–,,a fi’’ este transmisibil exclusiv în forma sa biologic periclitată,vulnerabilă, fragilă; ,, a avea’’ este transmisibil dincolo de orizontul trăirii biologice. Valoarea, încadrată în etică şi în sistemul legal, juridic, este interpretabilă şi, în consecinţă, poate fi contestată. A consuma constă însă în a satisface o voinţă, o atracţie, o forţă prezentă în tine; consumul are o indubitabilă actualitate, permite realizarea imediată a nivelului personal de asigurare, condu