La prima vedere, solicitarea si obtinerea unui imprumut de la Banca Centrala Europeana, Uniunea Europeana si Fondul Monetar International pare cea mai buna solutie pentru iesirea din criza pentru statele presate de timp si de incertitudinea zilei de maine.
Daca ne uitam mai atent, acordarea unui imprumut este conditionata de implementarea unor masuri grupate sub umbrela reformelor structurale, care, la nivel national, s-au transformat in faimoasele masuri de austeritate. Acestea sunt foarte cunoscute cetatenilor din statele care au solicitat imprumuturi de la creditorii internationali: Cipru, Grecia, Irlanda, Portugalia, Romania, Spania.
Programele de ajustare economica au cateva obiective majore care sunt clar mentionate in Memorandumurile de Intelegere privind conditiile specifice de politica economica. In principal acestea se refera la: restabilirea sigurantei sectorului bancar, continuarea procesului de consolidare fiscala si implementarea reformelor structurale pentru a sustine competitivitatea si cresterea durabila si echilibrata.
In traducere, de exemplu, imprumutul de 10 miliarde de euro pe care Cipru il va primi in urmatorii trei ani de la Troica, inseamna: reducerea personalului din sectorul public; asigurarea transparentei cheltuielilor publice; reforma administratiei locale; inghetarea salariilor pentru o perioada limitata de timp; majorarea varstei de pensionare; restructurarea spitalelor publice si implementarea unui sistem de medici de familie si a unor piedici financiare care sa filtreze accesul la nivelurile superioare de ingrijire medicala; lichidarea, cesionarea sau restructurarea intreprinderilor de stat.
Acestea sunt doar cateva dintre cele mai cunoscute exemple, dar scenariul este repetabil, chiar un cliseu am putea spune.
De la Memorandum la (in)succes economic
Memorandumurile si masurile de austeritate sunt
