Insolvența unităților administrativ-teritoriale poate fi o soluție reală pentru problema datoriilor acestora. Procedura este similară cu cea aplicată companiilor, existând însă și diferențe importante. Un exemplu este faptul că unitățile publice nu pot intra în faliment. Reglementările legale trebuie să țină cont de specificul situației acestor instituții, care nu pot fi radiate.
În ciuda apariției Ordonanței Guvernamentale privind criza financiară și insolvența unităților administrativ-teritoriale, specialiștii Casei de Insolvență Transilvania estimează că cererile creditorilor de a obține insolvența primăriilor vor fi destul de rare. Procedura poate fi deschisă la cererea primarilor (în cazul primăriilor) sau a președinților consiliilor județene (în cazul județului), ori de către un creditor sau un grup de creditori, cu o creanță totală ce depășește 50% din bugetul unității. Acest plafon ce condiționează intrarea în insolvență credem că va constitui un impediment major pentru creditorii ce doresc să ceară deschiderea procedurii. În cazul în care datoriile depășesc 15% din bugetul general și sunt mai vechi de 90 de zile, administrația respectivă se consideră în criză financiară.
”Ordonanța, care completează articolele existente în Legea finanțelor publice locale, creează acum un cadru legislativ care permite primăriilor și altor unități administrative restructurarea activității, fără ca aceasta să înceteze. Una dintre problemele pe care le vedem este aprobarea planului de redresare, care este mai complicată decât în cazul companiilor. Planul trebuie să treacă prin numeroase avize, iar dacă o aprobare lipsește, în lipsa unei sancțiuni exprese, acesta trebuie refăcut ori de câte ori este necesar pentru a întruni condițiile impuse de forul căruia i se cere avizul sau aprobarea. Teoretic, această refacere ar putea dura la infinit, ceea ce reprezintă u
