Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jandarm decorat de ministrul Stroe

Publicat in Ziarul de Roman, miercuri 29 mai 2013 ·

Plutonierul major Paul Rusu (foto) a fost decorat de ministrul Afacerilor Interne, ca recunoaștere a modului în care și-a îndeplinit misiunea în Afganistan.

Membrii detașamentului de jandarmi care s-au întors din Afganistan, la sfârșitul săptămânii trecute – din care a făcut parte și plutonierul major Paul Rusu, din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț -, au primit distincții, luni, în cadrul unei ceremonii la care a participat ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe.

În acest context, ministrul i-a felicitat pe militarii români pentru profesionismul de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunii.

În cadrul ceremonialului de la sediul Ministerului Afacerilor Interne, cei 45 de ofițeri și subofițeri jandarmi, care au participat la misiunea de instruire a forțelor de ordine publică din Afganistan – NATO Training Mission, au primit medalii, decorații și alte distincții.

Plutonierul major Paul Rusu a făcut parte din al patrulea contingent de jandarmi români ce a plecat sâmbătă, 3 noiembrie 2012, în Afganistan, unde a executat misiuni de instruire a forțelor de ordine publică din această țară, sub egida NATO.

Jandarmii care au alcătuit cele patru contingente ce au acționat în Afganistan au fost selecționați, din toate unitățile Jandarmeriei Române, în urma promovării unor examene prin care le-au fost testate cunoștințele de specialitate, iar durata unei misiuni a fost de șase luni, militarii fiind dislocați în centrele de pregătire ale Poliției Afgane.

Jandarmii români au executat, în acest interval de timp, trei tipuri de activități: instruirea directă a polițiștilor afgani, activități de mentorat pentru instructorii afgani și activități de mentorat pentru ofițerii afgani din comandamentele centrelor de pregătire.

Plutonierul major Paul Rusu (foto) a fost decorat de ministrul Afacerilor Interne, ca recuno

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum 49 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 3 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 2 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum o ora
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum o ora
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Ambulanţă implicată într-un accident grav pe DN 2, în Vrancea: două victime sunt inconştiente

Mediafax acum o ora
Un accident grav a avut loc vineri dimineaţa pe DN2 E85, în Adjud, judeţul Vrancea, între o ambulanţă privată în care se afla un pacient şi o maşină. Au fost implicate şase persoane, patru fiind rănite, din care două sunt încarcerate, inconştiente.

Patru previziuni privind inteligenţa artificială în 2025. Unde va ajunge tehnologia care a cucerit lumea?

Mediafax acum 42 minute
În 2024, nu a existat nimic nou în domeniul inteligenţei artificiale care să egaleze şocul produs de apariţia şi utilizarea ChatGPT, însă îmbunătăţirile pe bandă rulantă ale tehnologiei care a stat la baza succesului OpenAi, au făcut ca domeniul AI

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 4 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°