O firmă de lumânări din localitatea arădeană Fântânele are o producţie de 99 la sută destinată exportului în Italia, iar printre beneficiari sunt Lamborghini, Benetton şi casa de modă Missoni.
Cereria Ronca din Fântânele este proprietatea omului de afaceri italian Luigi Pisetta, care a cumpărat în anul 2.000 o cererie veche din Italia şi a transferat producţia în atelierul din localitatea arădeană.
„Lumânările pentru Lamborghini sunt de culoare portocalie şi au imprimată sigla firmei. Clientul a cerut ca lumânările să fie aromate cu parfum franţuzesc. Lumânările fabricate pentru Benetton sunt parfumate şi introdu-se într-o sticluţă specială. Lumânările celor de la Benetton sunt oferite ca şi cadouri clienţilor firmei“, spun reprezentanţii atelierului Cereria Ronca, din Fântânele.
De asemenea, o parte dintre lumânările fabricate pentru firmele străine sunt scoase în vânzare de acestea pe pieţele externe, prin magazinele lor de prezentare. În urmă cu câţiva ani, la Fântânele erau fabricate lumânări decorative şi pentru cei de la Gucci, care au comandat lumânări de culoare neagră, care aveau lipite pe laturile exteriore dungi în culorile roşu, verde şi negru.
O lumânare decorativă fabricată în atelierul din Fântânele se vinde în Italia cu până la 150 de euro.
Printre alte modele care se produc la Fântânele se numără lumânarea semilună, care a fost comandată de un producător de ţuică, lumânările în formă de floare, care în momentul în care se aprind încep să se deschidă, lumânările cu sticlă de Murano. Pentru restaurantele italiene se mai produc lumânări în formă de bambus, de platou de pizza, de vas cu flori sau de ibric. Lumânările care la finalul procesului tehnologic nu sunt considerate de bună calitate pentru export sunt topite, împreună cu rebuturile, şi se folosesc pentru lumânările torţă - „Torce a vento” -, care sunt rezistente la i