Crin Antonescu a vorbit, la postul Antena 3, despre negocierile purtate cu Victor Ponta despre cum dorește să arate viitoarea Constituție a României. Sursa: AGERPRES
”Trăim o perdea de dezimformare care capătă forme tot mai nerușinate. Nu mai are nicio limită. Mă refer la faptul că se poate susține despre ceva ce s-a întâmplat, care e negru - că e alb. Discuția mea cu Victor Ponta n-a fost nici prima nici ultima, nu noi doi am hotărât cum va fi Constituția România”, a spus Antonescu la ”Sinteza zilei”.
”Am avut o întâlnire despre câteva capitole, deja discutate, pentru a stabili punctul de vedere al USL. Se vorbește mult și prost despre un soi de luptă despre un premier actual și un președinte viitor care își smulg unul altuia atribuțiile. Sunt niște aberații. Lucrurile acestea nu se discută pentru Ponta sau Antonescu”, a adăugat liderul PNL.
”Dacă noi n-am fi avut precedentul unei rele credințe, pe care actualul președinte a dovedit-o, cred că puteam funcționa cu actuala Constituție. Am luat un mandat de la cetățeni pentru ca lucrurile să nu mai fie la bunul plac al viitorul președinte sau prim-ministru. N-am făcut nimic suprinzător”, a mai spus Crin Antonescu.
”Cvorumul de demitere al președintelui va fi de 30%. Premierul va merge la Bruxelles, pentru a discuta cu liderii europeni”, a adăugat Antonescu.
”Vrem să limităm regimul ordonanțelor de urgență. Să limităm puterea Executivului în fața Parlamentului. Angajarea răspunderii Guvernului o singură dată pe sesiune. Orice Guvern va fi foarte rezervat să recurgă la această procedură”, a mai precizat președintele PNL.
Crin Antonescu a vorbit și despre relația sa actuală cu Victor Ponta, în cadrul USL.
”USL-ul este un proiect politic, care nu se reduce deloc la ceea ce își doresc unii. Ponta - premier, Antonescu - președinte. USL și-a propus să schimbe Ro