Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lecţii de viaţă

Publicat in Gazeta Noua, miercuri 29 mai 2013 ·

Se apropie Ziua Copilului, una dintre cele mai frumoase zile din timpul anului, o zi în care fiecare dintre noi este, măcar pentru câteva momente, din nou copil. 1 Iunie înseamnă puritate, bucurie, linişte şi iubire. Această zi este şi o dată a bilanţului, un prilej pentru a contabiliza toate poveştile fericite sau mai puţin fericite în care au fost implicaţi copiii din judeţul Olt în ultimul an. Am vorbit cu numeroşi părinţi care mi-au povestit cu lacrimi în ochi despre micuţi greu încercaţi de viaţă, loviţi de diverse boli grave. Alţii se confruntau cu sărăcia cruntă, fapt care îi împiedica să se bucure de o copilărie normală. Am scris şi despre copii abuzaţi, neglijaţi sau supuşi de părinţi la antrenamente fizice, aşa cum se întâmplă de pildă în cazul familiei Stroe din comuna Icoana, cel mai mediatizat şi comentat subiect al ultimei luni în care personajele principale sunt minorii Giuliano şi Claudiu, cunoscuţi drept „cei mai puternici copii din lume”. Am întâlnit şi copii fericiţi, olimpici, artişti, sportivi. Cel mai mult m-au impresionat însă copiii şi tinerii care au reuşit să se lupte cu greutăţile vieţii, care nu s-au lăsat înfrânţi de soartă. Din fericire, sunt destule exemple de copii care au plecat din sărăcie şi au reuşit prin voinţă de fier şi multă muncă să se ridice de jos şi să ajungă „oameni mari”. Am văzut pe chipul lor determinarea de a-şi depăşi condiţia şi a face ceva în viaţă, un bun exemplu în acest sens fiind cei patru fraţi din Vitomireşti a căror poveste am prezentat-o săptămâna aceasta. La fel de mult m-a bucurat întâlnirea cu mai mulţi tineri care au crescut în unităţile Protecţiei Copilului şi care nu s-au pierdut pe drum, ci dimpotrivă, au ajuns doctori, ingineri, manageri. Nu le este ruşine să spună că şi-au petrecut copilăria în grija statului şi nu au uitat de unde au plecat, întorcându-se în repetate rânduri la centrele în car

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kris Kristofferson, celebru cantautor şi actor, a murit la vârsta de 88 de ani

News.ro acum 3 ore
Kris Kristofferson, un bursier Rhodes cu un stil de scriere abil şi o carismă dură, care a devenit un superstar al muzicii country şi un actor de primă clasă la Hollywood, a încetat din viaţă, relatează AP. Kristofferson a murit la domiciliul său di

„Sfârşitul unei ere”: Marea Britanie îşi închide ultima centrală pe cărbune

News.ro acum 17 minute
Ultima centrală pe cărbune din Marea Britanie se va închide oficial luni, marcând prima dată când o ţară din G7 nu mai utilizează cărbunele pentru a produce electricitate, relatează AFP. Închiderea centralei inaugurată în 1967 reprezintă un pas simb

Cod Galben de ploi şi vânt pentru Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Judeţele din Moldova, Dobrogea, centrul şi estul Munteniei se află sub o atenţionare Cod galben de ploi şi vânt până marţi dimineaţa, 01 octombrie 2024, la ora 10:00, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie. În intervalul 30 septembrie, or

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 950. Rusia a lansat mai multe atacuri cu drone asupra Kievului / Invadatorii ar fi pierdut 1.250 de soldaţi doar în ultima zi

Mediafax acum 15 minute
UPDATE Kiev: 1.250 de soldaţi ruşi ucişi în ultima zi Rusia a pierdut 653.060 de soldaţi în Ucraina de la începutul războiului la 24 februarie 2022, a informat Statul Major al Forţelor Armate ucrainene. Această cifră include cele 1.250 de victime su

Uraganul Helene a ucis cel puţin 90 de oameni în SUA

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui bilanţ, cel puţin 90 de persoane au murit în Carolina de Nord, Carolina de Sud, Georgia, Florida, Tennessee şi Virginia, iar autorităţile se tem că vor fi descoperite şi alte cadavre. Multe persoane sunt date dispărute după ce servicii

Microbuz cu 10 persoane, implicat într-un accident. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum 2 ore
Accident grav, luni dimineaţă, în judeţul Suceava, în care a fost implicat un microbuz care transporta persoane. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. ”Un microbuz cu 10 persoane a ieşit in afara părţii carosabile, pe raza localităţii Drăgoieşt

Două cutremure au avut loc în Gorj în noaptea de duminică spre luni

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, primul cutremur a fost înregistrat la ora 00.01. Acesta a avut magnitudinea 2 şi s-a produs la adâncimea de 15,7 kilometri. Al doilea cutremur, cu aceeaşi magnitudine,

Ce sărbătoare este în calendarul ortodox, din 30 septembrie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Grigorie, Iluminatorul Armeniei celei mari. Acest sfânt s-a nascut catre anul 240, si era persan de neam, fiul lui Anac, rudenie lui Cusaro, împaratul Armeniei, fratele lu

Video Centrul de excelenţă în chirurgia cardiovasculară minim invazivă de la Spitalul Clinic SANADOR asigură pacienţilor cele mai moderne tratamente pentru sănătatea inimii şi a vaselor mari

Mediafax acum o ora
“Centrul de excelenţă în chirurgia cardiovasculară minim invazivă de la Spitalul Clinic SANADOR asigură pacienţilor cele mai moderne tratamente pentru sănătatea inimii şi a vaselor mari. Cele mai multe intervenţii sunt realizate minim invaziv prin m

SpaceX a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională pentru a prelua astronauţii blocaţi

Mediafax acum 2 ore
Capsula Dragon a decolat sâmbătă de la Cape Canaveral, Florida, cu astronautul Nasa Nick Hague şi cosmonautul rus Alexander Gorbunov. Lansarea fusese programată pentru joi, dar a fost amânată din cauza uraganului Helene, care a provocat distrugeri u

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/15°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

14°/24°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

7°/10°
mie.

8°/17°
joi

11°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

10°/13°
mie.

11°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/10°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

7°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/19°
joi

13°/18°