Meciul cu Gaz Metan Mediaş a devastat echipa Petrolului, care şi aşa avea foarte multe probleme de efectiv, din cauza accidentărilor.
Eliminările au agravat însă şi mai mult situaţia. În primul rând, petrolul nu va avea antrenori pe banca tehnică, deoarece atât Cosmin Contra, cât şi secundul Laurenţiu Roşu au fost trimişi în tribună la meciul de aseară. Aceeaşi soartă a avut-o şi managerul sportiv Marius Nicolae. Din această cauză, echipa va fi condusă de pe bancă de directorul sportiv Cristi Vlad şi de antrenorul cu portarii Dumitru Jipa. Şi la nivelul lotului situaţia este dramatică. Bornescu şi Geraldo sunt suspendaţi, iar Marinescu, Cristescu, Sauvadet şi Morar sunt accidentaţi, doar ultimul având şanse de recuperare, însă el vine după o lună de pauză datoarată unei întinderi musculare.
Un copil, rezerva lui Hamutovski
Probleme mari sunt şi la postul de portar. Lituanianul Povilas a fost lăsat săptămîna trecută să plece acasă, pentru că pe 1 iunie are programată nunta. Nimeni nu anticipa ce se va întâmpla la ultima etapă, aşa că prezenţa în lot a celui de-al treilea portar n-a fost considerată o necesitate. Cum însă Bornescu a fost eliminat, titular va fi Hamutovski, care n-a mai apărat din octombrie, iar rezervă va fi un junior, Oprea. Dacă Morar nu va putea fi trecut pe foaie, Petrolul va trebui să mai apeleze la încă un junior, ca jucător de câmp.