Sergiu Ostaf: „este nevoie să existe o comunicare mult din timp şi mult mai clară în ce priveşte măsurile de prevenire a fraudelor la bacalaureat.”
Europa Liberă: Cât de temeinică, nu întreb ireproşabilă, este baza pentru această decizie de a introduce un sistem total sau cvasi-total de supraveghere a BAC-ului? Dacă nu cumva, după aceasta, cei nemulţumiţi vor putea să găsească temei, în zona vieţii private, datelor personale, drepturilor omului, ca să dea peste cap întregul BAC?
Sergiu Ostaf: „Răspunsul la această întrebare depinde foarte mult de gradul de intruziune a utilizării camerei, pentru a supraveghea şi a capta imaginile din sălile unde se vor susţine examenele de bacalaureat. Deci răspunsul cheie depinde de cât de intruzivă va fi această captare a imaginii.
Sergiu Ostaf x Sergiu Ostaf În principiu, nu putem să invocăm argumentul că utilizarea sumară, să spunem aşa, a supravegherii generale, nu în detaliu, dar generale, a unui spaţiu ar fi încălcat dreptul la viaţa privată, în special, dacă aceste imagini sunt utilizate într-un regim foarte restricţionat şi sunt delete-ate, după o anumită perioadă, de exemplu, după trei luni sau după două luni, sunt, pur şi simplu, şterse.
Eu m-am uitat, am căutat pe site-ul Ministerului o informaţie în detaliu, cât de intruzivă va fi această captare a imaginii, de exemplu, în sala unde vor fi susţinute examenele, vor fi oare 3-4-5 camere sau va fi o singură cameră, care, din nou, captează imaginea generală despre persoanele care intră, care ies din sala respectivă şi imaginea per ansamblu a situaţiei din această sală.
Nu am reuşit să găsesc această informaţie şi, din cauza aceasta, înţelegerea mea a lucrurilor este că, de principiu, utilizarea camerei care captează imaginea generală, per ansamblu, nu poate – în special, dacă ulterior aceste imagini, după o anumit