Preşedintele PDL, Vasile Blaga, susţine că premierul Victor Ponta "minte cum respiră" şi că "încă îi ţine", adăugând că lucrurile se vor schimba în toamnă, deoarece se vede o modificare în viziunea românilor.
Vasile Blaga s-a referit, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Alba Iulia, la o serie de promisiuni ale Guvernului condus de Victor Ponta, spunând că premierul "minte cum respiră".
"Omul acesta minte cum respiră. Încă îi ţine, dar o să mai discutăm din toamnă", a spus Blaga, referindu-se la Victor Ponta.
Întrebat ce se va întâmpla în toamnă, Vasile Blaga a răspuns că românii îşi vor schimba viziunea, iar acest lucru se observă deja.
"Eu observ o deja vizibilă schimbare în viziunea cetăţeanului român, inclusiv a dumneavoastră (a jurnaliştilor - n.r.). Cu totul altfel arată acum emisiunile pe anumite posturi decât acum o lună, de exemplu. Adică se mai şi spune. Sigur, nu întru totul, că ei ştiu de la domnul Năstase cum trebuie discutat cu presa centrală, adică cum trebuie finanţat", a spus Vasile Blaga.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a participat, joi, la Alba Iulia, la o întâlnire în cadrul căreia a fost lansată Strategia Naţională pentru Muncă şi Protecţie Socială a PDL, document care va reliefa viziunea şi soluţiile propuse de partid în acest domeniu. La Alba Iulia a avut loc şi reuniunea Comisiei Naţionale de Muncă şi Protecţie Socială a PDL.
Pe lângă preşedintele formaţiunii, la întâlnire au participat şi alţi lideri PDL, precum Sulfina Barbu, Andreea Paul şi Raluca Turcan. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »