Marin Condescu a defilat, ieri, prin municipiul Târgu-Jiu în faţa a mii de mineri în „costumul” său de grevă, îmbrăcat ori de câte ori trebuie să lase impresia maselor că sunt pe aceeaşi scară socială şi că le reprezintă. În restul timpului, Condescu e un lider sindical puternic, cu interese personale bine conturate, care ştie să manipuleze atunci când acestea îi sunt afectate. Managerul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, spune că, şi de data asta, preşedintele FNME a răsculat norodul de energeticieni şi mineri din motive care nu ţin neapărat de bunăstarea acestora, ci de sistarea facilităţilor către firmele sindicale şi solicitarea unei analize financiare la clubul Pandurii Târgu-Jiu, care ar finanţa televiziunile controlate de Condescu.
„În momentul în care am cerut să se verifice actele de la Pandurii, toată lumea a luat foc”
Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, alături de alţi lideri sindicali cunoscuţi, au coborât din maşinile luxoase în care îi observi de obicei prin oraş, pentru a mărşălui alături de câteva mii de mineri şi energeticieni care, în comparaţie cu cei care-i conduc, nu au altă sursă de venit decât leafa de la CEO.
Motivele oficiale ale acestor proteste n-au nimic în comun cu cele neoficiale, despre care Laurenţiu Ciurel a vorbit public în urmă cu două zile. Conform declaraţiilor acestuia, Condescu a fost sensibilizat, mai mult decât de soarta celor pe care-i reprezintă din punct de vedere sindical, de preconizata analiză financiară ce urmează a fi făcută la Clubul Sportiv „Pandurii – Lignitul” Târgu-Jiu, club pe care Condescu îl prezidează.
Managerul CE Oltenia susţine că a cerut această analiză de mult timp, dar reprezentanţii complexului în structura de conducere a clubului de fotbal, Daniel Burlan şi Ion Pisc, n-au răspuns solicitării sale, motiv pentru care au şi fost înlocuiţi cu Ion Răuţ şi Anton