- interviu cu Bruno MAZZONI -
În ultimii ani, a tradus în italiană mai multe volume de Mircea Cărtărescu – şi multă lume a aflat despre el în această calitate. Dar mult mai puţini ştiu, de pildă, că a publicat, în Italia, un volum despre Cimitirul Vesel de la Săpînţa: o antologie a inscripţiilor de pe cruci, studiate filologic şi critic. Bruno Mazzoni este profesor de limba şi literatura română la Universitatea din Pisa (a zecea ca vechime din Italia, fondată în 1343). Este, cred, persoana cea mai informată în legătură cu actualitatea culturală românească: de cîte ori ne vedem, mă surprinde cu tot felul de ştiri pe care eu (încă) nu le-am aflat. Pasiunea pentru cultura română îi este egalată doar de marea lui eficienţă în a o promova. În ultimii ani, a îndeplinit, cu aceeaşi eficienţă, şi misiuni administrative, ca decan al Facultăţii de Limbi Străine de la Universitatea din Pisa şi ca preşedinte al Asociaţiei Italiene de Românistică.
Aţi fost lector de italiană la Bucureşti la începutul anilor ’70. V-aţi gîndit, cînd aţi venit aici, că vă veţi face din cultura română o profesie pentru tot restul vieţii?
Nu. (zîmbeşte) Trebuie să răspund „da“?
Trebuie să răspundeţi „de ce“ şi „cum“...
De fapt, încă din primii ani de facultate (am studiat la Università „Federico II“ din Napoli), am urmat, extracurricular, la Istituto Orientale di Napoli, un curs de română. Un profesor foarte tînăr, dar foarte ambiţios, Alberto Varvaro, un important specialist în filologie romanică, hotărîse ca o serie dintre studenţii săi să se ocupe de diversele domenii lingvistice din spaţiul neolatin. Eu am ajuns la el – malgré moi, sau poate nu tocmai malgré moi – în momentul în care celelalte zone fuseseră deja atribuite. Eram în anul I şi profesorul m-a invitat să urmez cursurile de română cu Teodor Onciulescu (un vechi profesor din Bucovina, care preda atunci l
