Dl Vintilă Mihăilescu a formulat, în numărul trecut al publicaţiei noastre, unele rezerve în legătură cu articolul meu „Înapoi la colectivism?“. De asemenea, dl Ştefan Brăgărea – cu care am fost coleg încă din şcoala primară – mi-a trimis la redacţie o scrisoare cu obiecţii legitimate de calitatea lui de cercetător în spaţiul ştiinţelor naturale. Mai întîi, le mulţumesc celor doi că mă citesc. Cu Ştefan Brăgărea, lucrurile sînt relativ simple. Înamorat, în chip nobil, de ceea ce face, s-a simţit vizat de observaţiile mele cu privire la tendinţa de a aluneca prea uşor de la efortul individual la munca de echipă. În lumea ştiinţifică de azi – zice domnia sa – nici nu se mai poate altfel. Păi, şi eu zic la fel, în chiar corpul articolului meu. Citez: „Într-un laborator şi în perimetrul ştiinţelor naturii, efortul colectiv e, fireşte, legitim.“ Neliniştile mele se refereau la „ideologizarea“ procedurii cu pricina şi la înclinaţia de a o „exporta“ în toate domeniile vieţii intelectuale. (În domeniul umanioarelor, de pildă.) Sugeram, e drept, că şi în cercetarea fundamentală din zona ştiinţelor exacte, transformarea unei necesităţi (tehnice) în regulă (obligatorie) poate altera exerciţiul creativităţii. Aşa că, dragă Toto, „dracul“ din mine nu e chiar atît de negru. Poţi să-ţi vezi liniştit de treabă, „în doi, în trei, în cîte cîţi vrei“ (vorba lui Arghezi). Mă bucur, oricum, că încă îmi scrii în nume propriu (deşi mi-e clar că reprezinţi cel puţin 82 de colegi...).
DE ACELASI AUTOR Note, stări, zile Înapoi la colectivism? Portretul artistului la senectute (şi dincolo de ea) Povestiri, poveşti, mituri Nici cu amicul Vintilă nu sînt într-un dezacord foarte grav. Doar că eu sînt mai pesimist şi mai bombănitor. Eu văd unele riscuri, acolo unde el vede un peisaj cvasinormal. Împărtăşim, totuşi, impresia că, de la o vreme, „modelele performanţei din ştiinţele exacte