Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fata pentru care limba română nu are capcane

Publicat in Adevarul, joi 30 mai 2013 ·

La Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Română, desfăşurată în luna aprilie la Constanţa, Cristiana Petre a uimit juriul obţinând punctaj maxim la toate probele. Şi-a reconfirmat valoarea la Olimpiada Internaţională de Limbă, Literatură şi Spiritualitate Românească, care s-a încheiat ieri la Oradea, unde fata de 16 ani, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional “Silvania” din Zalău, a obţinut premiul al III-lea, plus un premiu special.

La cei 16 ani ai săi, Cristiana vorbeşte cursiv şi elevat, asemeni unui mare orator şi în contrast izbitor cu generaţia sa, adeptă a "limbajului SMS". Uşor timidă, dar totuşi încrezătoare în capacităţile ei, tânăra, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional "Silvania", şi-a conturat deja o filosofie de viaţă şi are stabilite principiile pe care vrea să le urmeze. "Eu cred că cele mai durabile, cele mai frumoase realizări în viaţă sunt cele clădite pe dragostea, pe pe pasiunea pentru un anumit lucru şi nu neapărat pe anumite priorităţi", proclamă ea, explicându-ne că de aceea a şi ajuns să facă performanţă la limba şi literatura română: "De română, întotdeauna m-am simţit mai apropiată, am simţit că mă defineşte, pentru simplu fapt că mi-a creat un spaţiu propice originalităţii şi creativităţii mele şi dorinţei de a mă exprima. Matematica am simţit întotdeauna că mă constrânge".

"Lorelai", cartea care a apropiat-o de lectură

Pe lângă faptul că limba şi literatura română este o disciplină care i se potriveşte, Cristiana recunoaşte că secretul succesului ei la această materie, succes concretizat în primul rând prin calificarea, în fiecare an, la etapa naţională a olimpiadei de specialitate, este lectura. Ea recunoaşte, însă, că nu i-a plăcut dintotdeauna să citească. "Nu prea mi-a plăcut să citesc până prin clasa a V-a, când am decoperit o carte care m-a impresionat profund - «Lorelai», de Ionel Teo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

"Până la finalul lunii martie, vom avea o comunicare a celor implicaţi". Reacția lui Ilie Bolojan despre posibila amânare a includerii României în programul Visa Waiver

Ziare.com acum 6 ore
Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a afirmat joi seară, 20 martie, că, până la finalul lunii martie, autorităţile vor anunţa data de la care se va renunţa la vize pentru românii care călătoresc în America. ”Când am ieşit de la Consili

Informări publice - 21 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
STOICANESCU MARIA anunţă obţinerea Autorizaţie de Construire nr. 4 din 10.01.2025 , eliberată de Primăria Braşov, şi începerea lucrărilor de ,,CONSTRUIRE ÎMPREJMUIRE PE LATURA DE VEST ŞI ÎNLOCUIRE ÎMPREJMUIRE LA STRADĂ, REALIZARE PORŢI DE ACCES, ORG

Influencerul Bogdan Peșchir, audiat în dosarul de corupere a alegătorilor

Ziua Constanta acum 8 ore
Influencerul Bogdan Peșchir, cel care i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost adus joi de la Brașov la sediul IGPR din București, pentru a fi audiat într-un dosar legat de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor. Influ

UPDATE - Kirsty Coventry scrie istorie: A devenit prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic / Rezultatele alegerilor/ Cine este Kirsty Coventry

News.ro acum 10 ore
Kirsty Coventry a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic. Este prima femeia care ajunge în această funcţie. Ministrul Sportului din Zimbabwe a devenit al 10-lea preşedinte al Mişcării Olimpice. Au mai candida

Bogdan Peșchir, reținut pentru 24 de ore în dosarul privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu

HotNews acum 6 ore
Influencerul Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute percheziţii joi într-un dosar penal vizând coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost reținut pentru 24 de ore, au declarat surse

OFICIAL Lista finală a candidaților la alegerile prezidențiale. Pe buletinul de vot vor fi 4 independenți și 7 candidați ai partidelor

HotNews acum 7 ore
Biroul Electoral Central a transmis, joi, 20 martie, lista oficială a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 4 mai 2025. După validarea dosarelor și retragerea unei candidaturi, 11 politicieni se află în cursa pentru Cotr

Copil de cinci ani care circula pe bicicletă, lovit de un moped pe Bd. Iuliu Maniu din Bucureşti / Persoana care îl conducea a fugit de la faţa locului

News.ro acum 6 ore
Un copil de cinci care circula pe bicicletă, alături de mama sa, a fost lovit, joi seară, de un moped pe Bd. Iuliu Maniu din Bucureşti. Persoana care îl conducea a fugit de la faţa locului, fiind făcute verificări pentru identificarea sa. ”La data d

Preţurile la cele mai vândute medicamente fără reţetă s-au dublat în ultimii 10 ani

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ Medicamentele fără reţetă (OTC) nu au preţul impus aşa cum se întâmplă la cele eliberate cu prescripţie, astfel că producătorii pot creşte preţul ♦ Cel mai scump produs din topul celor cinci OTC-uri cel mai frecvent cumpărate rămâne Nurofen, care

Restricții de trafic în Bulgaria. MAE a emis o atenționare de călătorie

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria asupra faptului că, începând cu data de 27 martie 2025, ora 09:00, autoritățile bulgare vor aplica măsu

Turcia: Forțele de ordine au intervenit cu gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene la protestul din Istanbul în sprijinul primarului arestat

HotNews acum 5 ore
Poliția turcă a folosit gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene la un miting convocat în fața primăriei de către Partidul Republican al Poporului (CHP) al primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, relatează AFP, conform Agerpres. Câteva mii de oameni

Vremea

București
acum

vin.

3°/15°
sâm.

7°/16°
dum.

7°/15°
lun.

11°/18°
Iasi
acum

vin.

3°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/13°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

2°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

7°/9°
lun.

8°/13°
Cluj-Napoca
acum

-4°
vin.

-4°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

6°/13°
lun.

10°/16°
Timisoara
acum

-2°
vin.

-2°/15°
sâm.

8°/16°
dum.

8°/16°
lun.

9°/16°