- Social - nr. 104 / 30 Mai, 2013 "Sunt huma Ardealului meu romanesc,/ Nascut pe o vatra strabuna/ De vrerea si legea ACELUI ceresc/ Ce vrut-a aici sa ma puna”. La lansarea cartii de poezie "Har-Deal”, a poetului Mircea Dorin Istrate, asezam in capul randurilor si gandurilor mele de prezentare acest motto, ca o profesiune de credinta a autorului, Ardealul fiind, pentru poet, acel "axis mundi”, axa in jurul careia el isi cladeste trairile plenar, departe de pericolul monotoniei si al saraciei mijloacelor artistice. Aceeasi senzatie dominanta ti-o lasa Mircea Dorin Istrate, inca din primele poeme din noua sa carte – "Insfintitul lemn al Crucii” (Antologie de poezie religioasa), Crucea neamului, dominanta credintei noastre stramosesti, a unui popor primul nascut crestin in Europa. Crucea lui Hristos, crucea suferintei, asemanata cu Crucea suferintei Ardealului, "sfanta biruinta aflata in toate bisericile Ardealului” – cum inspirat scrie, in prefataprezentare a cartii, parintele preot ortodox roman Ilie Bucur – Sarmasanul. Crucea din bisericuta Ardealului, care "a dat tarie ardelenilor sa treaca peste suferinte si necazuri, prin care ne-am gasit mantuirea si ne-am pastrat libertatea”. Ardealul si Biserica Neamului (cea cantata si de Goga: "Bisericuta din Albac,/ Tu esti al vremurilor semn,/ Tot bietul nostru plans sarac/ E-nchis in trupul tau de lemn”), ne-au chemat mereu la veghere, la treaza constiinta, aici, in Gradina Maicii Domnului; aici, unde "Pe coastele cu pruni, din deal in deal,/ Sa aiba vesnicia sfanta semn,/ Biserici randuit-am in Ardeal,/ Iar la raspantii, cruci din sfantul lemn”. Rezistenta prin individualitate si vocatie scriitoriceasca, intr-o calatorie vindecatoare prin timpul unui spatiu launtric, poezia lui Mircea Dorin Istrate se remarca prin lirismul subtil in contextul actual al receptarii locului numit Ardealul nostru sfant: "In cuiburi de credin