Limbile străine nu i-au fost prietene lui Antonescu de-a lungul timpului. Prima limbă pe care liderul PNL a molestat-o public a fost franceza, în cadrul unei emisiuni TV din 2009 în care a fost invitat să grăiască puţin în limba lui Descartes. Antonescu a început promiţător, dar s-a poticnit rapid şi definitiv: “Je pense que notre pays a besoin de, de, de…” (Cred că ţara noastră are nevoie de, de, de…). În consecinţă, încă nu am aflat de ce are nevoie ţara noastră.

Însă încleştarea cu limba engleză a fost mai dură. “We have here the minister of finance, the mother and the father of…”, a spus Antonescu în cadrul unei întâlniri cu delegaţia FMI pe care a avut-o în scurtul mandat de preşedinte interimar al României. Nici astăzi nu se ştie cu exactitate ce a zămislit de unul singur ministrul de Finanţe de atunci, Florin Georgescu

În întâlnirea cu preşedintele Camerei Comunelor, Antonescu s-a folosit de translator, astfel încât oaspetele britanic nu a avut ocazia să savureze engleza preşedintelui Senatului. Acesta s-a mulţumit să folosească o limbă pe care o stăpâneşte mult mai bine, româna.

Dovadă este un discurs recent al său, în română, în care apare o frază de 203 cuvinte în care au încăput referiri la Emil Constantinescu, cavalerii templieri, Godfroy de Bouillon şi la Tulcea: “Atunci când Preşedintele Emil Constantinescu mi-a vorbit pentru prima dată despre simpozionul dedicat Levantului, vă mărturisesc că am fost brusc transportat în timp, poate fiindcă am crescut la Tulcea, portul de la gurile Dunării, şi acolo, chiar în anii în care planificarea comunistă se lupta cu succes împotriva pitorescului şi a tradiţiei, Levantul era şi este încă, într-un fel, o realitate palpabilă în policromia numelor de persoane, în pluralismul comunităţilor etnice şi religioase, în bogăţia şi diversitatea tradiţiilor, în cursul încărcat de istorie al marelui fluviu,