Președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, susține că a salvat 4,5 milioane de euro din bugetul județului prin câștigarea procesului privind exproprierile de la Aeroport. Adomniței a făcut pe pagina proprie de Facebook un scurt bilanț al activității sale în fruntea județului și susține că a câștigat toate procesele în care a fost implicată administrația județeană.
„De atunci și până astăzi la Consiliu nu s-a mai pierdut niciun proces, atât în instanțele judecătorești, cât și la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. La absolut toate procedurile de licitație care au fost blocate, mai ales la cele de la Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, procesul cu Euroconstruct pentru DJ282 Iași - Botoșani, contestațiile de la licitația pentru modernizarea Aeroportului, precum și procesele aferente exproprierilor de la Aeroport, Consiliul Județean a câștigat. S-a dovedit că a fost extrem de judicios modul în care ne-am apărat, modul în care ne-am selectat apărătorii, fie că a fost vorba de Direcția Juridică a Consiliului, fie că a fost vorba de avocați specializați pe spețele respective, și am salvat foarte mulți bani pentru Iași”, a susținut Adomniței.
Potrivit șefului Consiliului Județean, cheltuielile cu avocații au fost nesemnificative raportat la rezultatele obținute în instanțe. „De exemplu în cauza exproprierilor, plătind avocaților aproximativ 2.000 de euro, am putut să întoarcem rezultatele nefavorabile de la Curțile de Apel la Înalta Curte de Casație și Justiție și am salvat astfel bugetului Județului Iași aproximativ 4,5 milioane de euro”, a adăugat Adomniței.
Trebuie spus că peste câteva zile va fi semnat și contractul de proiectare și execuție a noii piste a Aeroportului. „Așteptăm ca partenerii germani, de la Max Boegl, să își pună în program vizita la Iași pentru a semna contractul”, a susținut Cristian Adomniței