Avocaţii lui Gigi Becali susţin că lunea viitoare finanţatorul Stelei ar putea fi eliberat sub supraveghere judiciară dacă instanţa l-ar condamna la o pedeapsă cu suspendare în dosarul Valiza. Experţii consultaţi de gândul spun însă ca şansele lui Becali să iasă din închisoare sunt doar matematice. Un calcul matematic arată însă că Becali ar putea fi condamnat chiar şi la patru ani de închisoare iar instanţa îi poate aplica un spor de pedeapsă de cinci ani, astfel că Becali riscă să steau după gratii chiar şi 9 ani. Paradoxal însă, avocaţii lui Becali au arătat că nu îşi doresc o achitare, pentru că astfel Becali ar urma să rămână în închisoare.
JULIUS RICHARD PETRI. Caută bacteriile din noul Google Doodle, dedicat lui JULIUS RICHARD PETRI. Experiment
LOTO, LOTO 6/49. Avem un milionar la LOTO. Report de 8,1 milioane de euro la LOTO 6/49
Cele două condamnări
Gigi Becali are la activ două condamnări definitive: una de 3 ani cu suspendare în dosarul în care a fost acuzat de sechestrarea unor hoţi de maşini şi una de doi ani cu executare în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN. Curtea Supremă a conexat cele două pedepse şi a decis că Becali trebuie să execute 3 ani de închisoare.
Acum, avocaţii lui Becali speră ca aceeaşi instanţă să îl condamne pe Becali în cel de-al treilea dosar, denumit generic dosarul Valiza, la o pedeapsă cu suspendare. În baza unui artificiu judiciar, avocaţii susţin că instanţa ar putea să decidă ca Becali să fie eliberat sub supraveghere judiciar. Raţionamentul avocaţilor este în felul următor: 3 ani cu suspendare, plus doi ani cu executare, plus o pedeapsă cu suspendare, egal o pedeapsă finală cu suspendare.
”Domnul Becali este judecat succesiv în trei dosare distincte de acelaşi complet de judecată în faza recursului. În cazul în care infracţiunile sunt concurente, adică au fost săvârşite înainte c