Planetary Resources, compania care doreşte să mute mineritul în spaţiu, căutând materiale pe asteroizi, a lansat un proiect de finanţare prin Kickstarter pentru construirea unui telescop care va putea fi folosit de orice persoană.
Planetary Resources a lansat proiectul pentru a găsi fonduri în valoare de un milion de dolari. ARKYD va fi un telescop montat în spaţiu care va putea fi controlat de oameni, iar aceştia vor putea să-şi facă o poză chiar în spaţiu, cu ajutorul unui ecran extern care va fi montat pe dispozitiv.
ARKYD va fi un telescop nu foarte scump, care va studia spaţiul şi va căuta asteroizii potriviţi pentru începerea misiunii de minerit spaţial. Potrivit Planetary Resources, telescopul va avea şi alte funcţii. Va oferi studenţilor acces la facilităţi spaţiale. Astfel, dispozitivul va putea fi folosi de studenţi sau de elevi pentru a studia anumite părţi de pe cer. Va susţine cercetarea. Telescopul va fi pus la dispoziţia instituţiilor şi centrelor de cercetare interesate. Cercetătorii de la MIT sau de la Universitatea din Washington sunt deja interesaţi de folosirea unui asemenea telescop. Creşterea interesului pentru spaţiu şi potenţialul său. ARKYD va fi accesibil tuturor, lucru nemaiîntâlnit până acum. Cei care vor susţine proiectul pe Kickstarter vor avea ocazia să controleze telescopul, în eventualitatea în care acesta va fi finanţat în totalitate.
De ce are nevoie Planetary Resources de un milion de dolari?
Dezvoltarea şi proiectarea telescopului sunt acoperite de către Planetary Resources, dar firma mai are nevoie de bani pentru lansarea satelitului în spaţiu, pentru susţinerea acestuia în spaţiu.
Ce pot face oamenii care oferă fonduri?
Cei care donează primesc mai multe facilităţi. Astfel, pentru 25 de dolari sau mai mult puteţi să vă puneţi poza în spaţiu. Satelitul va avea un ecran extern pe care vor