Mâine e 1 Iunie şi, deşi "dracii" mei de copii se află deja la o vârstă la care se pregătesc - unul - să-şi ia zborul peste mări şi ţări, celălalt - să-şi plimbe iubita prin Herăstrău -, tot copiii mei rămân! Aş fi vrut să le dedic LOR acest editorial, să le spun cât de mult îi iubesc chiar şi atunci când sunt mai aspră şi uneori, poate, nedreaptă cu ei, însă nu vreau să folosesc quadraţii ziarului în scopuri personale.

Şi totuşi, pentru că e Ziua Copilului, şi pentru că un editorial al meu de anul trecut a stârnit, la vremea respectivă, amuzamentul general al cititorilor, am să redeschid, pentru dvs., agenda mea prăfuită în care, cu 10-15 ani în urmă, notam conştiincioasă "perlele" pe care Victoraşul meu de odinioară - un puşti bucălat şi cuminte - mi le furniza, candid, cu orice prilej. Aşadar...

Victoraş, 3,2 ani (explicând de ce stinge luminile în toată casa): "Facem economie. Să ne rămână bani de jucării."

Victoraş, 3,4 ani: "Uite un iepuraş care are o fugă multă." (aleargă repede! - n.a.)

Victoraş, 3,5 ani (cerând un creion): "Urgenţă maximă: îmi trebuie un scrietor!"

Victoraş, 3,7 ani: "Mami, tu de ce cumperi lapte? Nu mai ai lapte în ţâţici?"

Victoraş, 3,8 ani: "Mami, am o poftă de foame..."

Victoraş, 4 ani: "Mami, când Marinuş (sora mai mare - n.a.) o să aibă copii, eu o să fiu tăticul lor?"

Victoraş, 4,6 ani (referindu-se la puloverul meu pufos, din angora): "Nu-mi place căldura de pe bluza ta."

Victoraş, 4,9 ani: "Nu mai merg la Andrei acasă." "De ce?" "Pentru că miroase urât: miroase a... miroseală de pantofi."

Victoraş, 4,10 ani: "Mami, cred că tati ne face o surpriză: încă o surioară. Uite ce burtă mare i-a crescut."

Victoraş, 5 ani (după ce i-am reparat o macara): "Mami, eşti cel mai geniu."

Victora